Din cercetări a rezultat că, miercuri, 7 ianuarie, ora 15:05, minora de 16 ani, aflându-se la domiciliu, a răspuns pe telefonul fix al familiei, purtând o discuție cu un bărbat, care s-a dat drept tatăl ei și care i-a spus, pe un ton grav, că a avut un accident cu mașina și a lovit o femeie.
Acesta i-a spus că este lovit la gură şi i-a cerut să continuie discuția cu alt bărbat, ce s-a recomandat a fi avocat, și care i-a solicitat, pentru rezolvarea aspectelor apărute cu victima ce se află la spital, să trimită suma de 1.500 de euro sau 6.000 de lei. Ulterior, a fost dirijată spre a purta conversatia legată de problema tatălui cu un alt bărbat, așa zis procuror, care i-a solicitat să trimită banii.
Întrucât minora nu avea capacitatea legală de a efectua operațiuni bancare, solicitarea sa a fost respinsă de angajații unei bănci din municipiul Cîmpulung Moldovenesc, astfel că minorei i-a fost indicată soluția de a trimite suma de bani prin intermediul unui taximetrist. Autorul nu i-a indicat vreo persoană sau vreo societate cu profil taxi, astfel că a trimis suma prin acest intermediu, în parcarea unui super market din Suceava, pentru un anume Radu P. Suma de 5.700 de lei a fost pusă într-un plic sigilat și, din restul de bani, a achitat costul serviciului către taximetristul Viorel Z., respectiv 200 de lei.
Pe toată această perioadă, minorei i s-a solicitat să ramână la telefon până ce banii vor ajunge la destinație și să nu i-a legătura cu cineva din familie, fiindu-i indusă ideea că ar putea fi probleme dacă s-ar afla că se încearcă o asemenea rezolvare, motiv pentru care minora nu l-a mai contactat pe taximetrist, aruncând numărul său de telefon, iar acasă a închis telefonul mobil. Pe traseu, taximetristul Viorel Z. a fost contactat, pe numărul său ce a fost furnizat de minoră, de un bărbat ce s-a recomandat a fi Radu P. În parcarea unui centru comercial din Suceava, la ora 17:15, taximetristul a fost abordat de către o persoană de sex masculin, în jur de 40-45 de ani, ce a solicitat să-i fie înmânat plicul. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului. “METODA ACCIDENTUL” a făcut deja multe victime în ţară.
Autorii infracţiunilor de înşelăciune îşi diversifică modurile de operare, apărând noi metode pentru acest tip de infracţiune. Deşi poliţiştii au atras în numeroase rânduri atenţia cu privire la acest mod de operare, cetăţenii încă mai cad victime unor infracţiuni de înşelăciune prin telefon. Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, IPJ Suceava vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic şi să nu daţi curs solicitării de a trimite bani. De regulă, pentru a fi credibili, suspecţii se dau drept avocaţi, poliţişti, procurori, medici, şi solicită telefonic bani, susţinând că rude apropiate au fost victimele unor accidente de circulaţie şi au nevoie urgent de bani pentru spital, sau au fost reţinute de poliţie, iar sumele de bani reprezintă onorariul sau trebuie să acopere pagubele produse în accident. Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, poliţiştii vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care primiţi un astfel de telefon şi să nu daţi curs respectivelor solicitări în ciuda reacţiei emoţionale de moment.
Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte: 1. În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: – Depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv; – În cazul în care există doar pagube materiale, înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.
2. Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare).
3. În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile; Dacă sunteţi contactat de un “binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin.
4. Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dv. şi să afle detalii despre familie sau vecini.
5. Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu.
6. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.
7. Vârstnicii sunt o categorie extrem de vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni. Explicaţi-le persoanelor vârstnice din familie că nu trebuie să dea curs nici unei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării!
8. Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică ele nu sunt legale. Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală, nicidecum aspectul financiar.
9. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.
Lasa un raspuns