La finalul anului 2018, Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” a înregistrat un număr de 353.280 de pasageri, în urma a 3.446 de mișcări aeriene de la începutul anului. Din acest număr, circa 90% au zburat către destinații externe, respectiv 312.549, iar zborul intern București (Otopeni) – Suceava a deservit 40.442 pasageri.

Luna de vârf pentru zborul București – Suceava a fost august, cu aproape 5.000 de pasageri, iar la polul opus s-a aflat aprilie cu 2405.

Dintre rutele internaționale cursa Wizz Air Suceava – Luton a înregistrat 122.314 pasageri, având nu mai puțin de 1593 de mișcări. Cursa Suceava – Roma (Ciampino) a avut 44.787 pasageri înregistrând 262 de mișcări aeriene. A doua destinație din Italia, cursa de Bolonia a avut la finalul anului, 33.012 pasageri. Pe ruta Suceava-Milano (Bergamo) au zburat 73.337 de oameni, înregistrând 428 de mișcări.

Trebuie amintit faptul că în perioada 1 ianuarie – 1 aprilie 2018 Wizz Air a operat și cursa Suceava -Trevisio, singurul zbor tip city break care a înregistrat un număr de 6.643 de pasageri în cele trei luni.

Un alt zbor care a fost eliminat de pe Aeroportul din Suceava a fost cel de Torino, o cursă extrem de cerută de suceveni. Totuși, compania națională de transport aerian a decis scoaterea acesteia, fie din lipsă de aeronave, fie din motive care țin de zona politică. În perioada 1 ianuarie – 1 aprilie 2018 circa 2000 de pasageri au zburat pe această rută, cursa fiind o dată pe săptămână.

La capitolul zboruri charter, Suceava a stat extrem de bine devansând Bacăul în Moldova, dar și alte aeroporturi din țară precum Oradea, Sibiu, Craiova sau Constanța.

În vara anului 2018 au fost operate mai multe zboruri charter către destinații din Turcia și Grecia. În anul 2018, numărul celor care au plecat în vacanță de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost de 25.926. Pentru anul acesta, cei șase tour operatori propun turiștilor din zona de nord est a țării patru destinații: două în Turcia (Antalya și Bodrum), Egipt (Hurgada) și Tunisia (Monastir Habib Bourguiba).

Extrem de bine a fost vândut zborul către Egipt. Cursa de Paști, de pe 28 aprilie, și cea din data de 16 iunie este sold-out, așa că cei care doresc să își facă vacanța în cele patru destinații ar trebui să se grăbească.

Privind în ansamblu, în lunile iulie și august aeroportul a înregistrat un trafic record de peste 40.000 de pasageri/lună.

În anul 2017 de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” au fost procesați 261.000 de pasageri.

Pentru 2019 președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că se poartă discuții cu o companie aeriană pentru a efectua un nou zbor de pe Aeroportul din Salcea. Au fost vehiculate diverse destinații, Madrid, Barcelona, Bruxelles și Paris, iar compania aeriană ar putea fi Blue Air. Totuși cei de la Blue Air au dat de fiecare dată dovadă de seriozitate și au anunțat din timp cursele. Un exemplu de acest gen fiind faptul că la Iași, Blue Air deține aproximativ 50% din zboruri, în timp ce diferența este asigurată de Tarom (20%) și Wizz Air (30%).

Cei mai sceptici sunt de părere că dacă vrei să operezi un zbor din martie ar fi trebuit să știi rutele din toamnă ca biletele să fie puse în vânzare cu cel puțin trei luni, dacă nu cu șase. De aceea e puțin probabil ca în martie efectiv să fie un zbor, cel mai probabil se va anunța cursa urmând ca zborul efectiv să fie operabil în 2020.

În ceea ce privește numărul de pasageri de pe celelalte două aeroporturi din Moldova situația se prezintă în felul următor: Aeroportul din Iași a înregistrat un număr de circa 1.256.640, iar cel din Bacău de 447.531 în 2018.

 

Aeroportul Internațional Iași a încheiat anul 2018 un număr de 1.256.640 de pasageri care au tranzitat aerogara ieșeană, avansul fiind de aproximativ 10 procente față de anul precedent și de 43% față de anul 2016.

Dezvoltarea economică a regiunii a determinat o creștere firească a traficului pe Aeroportul Internațional Iași, un aport important avându-l și gradul de încărcare mai mare pe fiecare aeronavă ce operează la Iași. În cursul anului trecut cei din Iași au contractat două noi destinații.

De pe Aeroportul Iași sunt operate următoarele rute directe: Londra (Luton), Tel Aviv, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara cu TAROM, Barcelona, Paris (Beauvais), Londra (Luton), Roma (Fiumicino), Milano (Bergamo), Torino, München, Bruxelles, Köln (Bonn) şi București cu Blue Air, Milano (Bergamo), Roma (Ciampino), Veneția (Treviso), Catania, Bologna, Londra (Luton), Larnaca, Tel Aviv, Eindhoven, Billund, Dortmund, Paris (Beauvais), Bruxelles (Charleroi) și Liverpool cu Wizz Air, respectiv Viena cu Austrian Airlines.

La Aeroportul Internațional Bacău în 2018, numărul pasagerilor a ajuns la 447.531, cu 5,12 la sută mai mare decât în 2017, când a fost de 425.733 și cu 2,50 la sută peste cel din 2016.

Din Bacău, se zboară către Roma, Londra, Milano, Torino, Dublin, Bologna, Bruxelles, Madrid și Liverpool. În aprilie 2018, a fost introdusă o nouă cursă, Bacău-Otopeni. Trebuie precizat faptul că un factor important l-a jucat și deținerea ministerului Transportului de către băcăuanul Lucian Șova, care a avut un cuvânt greu de spus în ceea ce privește cursa Bacău – București dar și terminarea lucrărilor la Aeroportul Internațional „George Enescu”.

 În 2018 primele trei aeroporturi în ordinea clasamentului sunt: București Otopeni (peste 13 milioane de pasageri), Cluj „Aurel Vlaicu” (peste 2,5 milioane) și Timișoara „Traian Vuia” (1,5).

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.