În urma cercetărilor efectuate de echipa operativă, s-a stabilit că bărbatul este angajat la o firmă de pază şi îşi desfăşoară activitatea ca agent de pază în incinta agenţiei de pariuri sportive din municipiul Suceava, iar la 01 septembrie, orele 23.45, în timp ce dorea să închidă uşile societăţii, din exterior a venit agresorul. Din cauza faptului că era ora închiderii, agentul de pază a refuzat să-i permită accesul în agenţia de pariuri, întrucât acesta era în stare avansată de ebrietate şi recalcitrant.Cel în cauză a încercat să forţeze accesul în incintă, motiv pentru care agentul de pază a solicitat sprijinul echipei de intervenţie şi a poliţiei, apelând la 112.
Până la sosirea echipei de intervenţie a firmei de pază şi a patrulei de poliţie, tânărul a reuşit să pătrundă în interior, unde l-a lovit cu pumnii în zona feţei pe agent.
Acesta din urmă a încercat să-l imobilizeze şi să-l scoată în afara agenţiei de pariuri, ocazie cu care agresorul i-a rupt tricoul cu care era îmbrăcat. La audieri, victima a depus plângere penală.
Cele două persoane au fost examinate, ocazie cu care nu au fost evidenţiate urme vizibile de violenţă pe suprafaţa corpului, nici unul dintre cei doi nesolicitând îngrijiri medicale.
Întrucât aspectele sesizate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ultraj şi purtare abuzivă, actele premergătoare întocmite vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, competent în soluţionare.
Lasa un raspuns