Agenţii Postului de Poliţie Capu Câmpului au fost sesizaţi ieri, 23 octombrie, de un localnic din comuna Valea Moldovei, despre faptul că fiul său în vârstă de 8 ani a fost lovit în zona capului de un tânăr de 28 ani, din aceeaşi localitate.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că la ora 13.30, reclamantul se deplasa cu atelajul hipo proprietate personală, în localitatea Capu Câmpului, împreună cu familia, ocazie cu care, s-a întâlnit cu agresorul, împreună cu soția și fratele acestuia.

Pe fondul unor divergențe anterioare, bărbatul de 28 ani a luat o coasă din atelajul hipo cu care se deplasa și s-a îndreptat spre cealaltă familie, cu intenția de a-l lovi pe reclamant, dar acesta s-a ferit, moment în care fiul acestuia în vârstă de 8 ani, a fost lovit cu muchia coasei în zona capului.

În urma examinării medico-legale s-a concluzionat că ”leziunile au pus în primejdie viața victimei, intervenția chirurgicală impunându-se de urgență pentru salvarea vieții acestuia”.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reținerea făptuitorului pentru 24 ore, urmând ca astăzi, 24 octombrie, acesta să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, sub aspectul săvârșirii de tentativă la infracțiunea de omor calificat.

Inculpatul a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.