Toate acestea pentru că aici s-au aprins luminile decorative și a avut loc și un spectacol susținut, doar de artiști locali și de elevi de la școala din comuna Ostra.
Ioan Oros, primarul acestei comune, a declarat ca prin acest evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local și susținut de școala din localite, în comuna Ostra se dă startul sărbătorilor de iarnă.
„Față de anul trecut, în acest an am vrut să facem o surpriză celor din Ostra, și de aceea am invitat-o pe îndrăgita artistă de muzică populară, Viorica Macovei, care ne va încânta cu colindele ei frumoase. De asemenea, grupul de gospodine este o noutate pentru acest spectacol”, a declarat Ioan Oros.
Invitatul special din acest an a fost îndrăgita solistă de muzică populară Viorica Macovei, care a subliniat faptul că poporul român este pierdut pe veci fără tradiție și credință.
În ajun de Moș Nicolae, Viorica Macovei a încântat publicul cu colinde, cântece patriotice , dar și cu piese populare.
La specatacol a ajuns și candidatul Emanuel Havrici care a precizat că este legat sentimental de comuna Ostra.
„Sunt în comuna Ostra alături de toți cetățenii. Obișnuiesc să ajung pe aici foarte des, deoarece acesta este locul unde mi-am început cariera, acum 15 ani. Mă cunosc cu locuitorii din Ostra și vă pot spune că aici mă simt ca acasă”, a declarat Emanuel Havrici.
Seara s-a încheiat cu un concert susținut de ansamblul din comună.
Lasa un raspuns