Femeile liberale din judeţul Suceava şi-au ales conducerea pe următorii patru ani. Laura Cătălina Culipei, cea care a coordonat activitatea Organizaţiei de Femei PNL Suceava în ultima perioadă şi-a confirmat un nou mandat în funcţia de preşedinte, aceasta neavând contracandidată.

La eveniment au participat, ca invitați, președintele OFL PNL Cristina Trăilă, deputații Ioan Balan, Angelica Fădor, Dumitru Mihalescul, Tudorița Lungu (n.r deputat de Bacău), primarul Ion Lungu, vicepreședintele Consiliului Județean, Viorel Seredenciuc și colegele de la Cluj și Botoșani.

La şedinţa desfășurată la Conacul Domnesc au participat 110 de membre din cele 180 convocate iar atmosfera a fost una deosebită.

Cătălina Culipei, reconfirmată în funcția de președinte

Cătălina Culipei, reconfirmată în funcția de președinte

Candidata pentru funcția de președinte OFL PNL Suceava, Laura Cătălin Culipei, a venit în fața doamnelor prezente precizând că echipa nu înseamnă doar un birou de conducere, ci este compusă din toate femeile prezente în sală care simt și gândesc liberal și care cred într-un viitor mai bun pentru  fiecare copil, pentru România.

„Vă asigur că am toată forța, energia, experiența și puterea să ducem Organizația de Femei a PNL Suceava acolo unde îi stă cel mai bine și anume în primele locuri. Am demonstrate de nenumărate ori că putem face acest lucru, și o vom face. Mă angajez ca împreună cu dumneavoastră să continuăm lupta pentru creșterea vizibilității organizației de femei în spațiul public și politic, promovarea femeilor liberale prin deschiderea partidului către oameni noi, pentru a crește numărul candidatelor la alegerile viitoare. Vom lupta pentru dezvoltarea OFL PNL Suceava pentru a deveni un vector de imagine în cadrul partidului”, a  declarat Cătălina Culipei.

Deputatul Ioan Balan, în calitate de vicepreședinte coordonator al Regiunii Nord-Est, a subliniat un fapt remarcat la nivel național: femeile liberale din organizația județeană Suceava au o unitate extrem de solidă.

„Suntem astăzi aici, la un moment foarte important al PNL Suceava, iar la finalul acestei întâlniri vă veți alege președintele OFL pentru următorii patru ani de zile. În calitate de vicepreședinte regional cunosc organizațiile de femei, din cele șase județe, dar cel mai bine cunosc organizația de femei Suceava. În decursul timpului alături de voi am dus bătălii electorale, lupte politice și de fiecare data v-am avut alături. În campaniile electorale fără organizația de femei și tineret mi-ar fi fost greu. Sunt unul dintre cei care am făcut politică aici la Suceava ca într-o familie. Sunt multe organizații în țară dar o comuniune cum există în organizația de femei Suceava credeți-mă că nu am văzut.

Ioan Balan la ședința OFL unde Cătălina Culipei a fost reconfirmată în funcția de președinte

Ioan Balan la ședința OFL unde Cătălina Culipei a fost reconfirmată în funcția de președinte

Am dus lupte politice iar de foarte multe ori doamnele pe care le văd în sală nu au avut alt beneficiu decât cel de a fi lângă noi, de a ne sprijini, de a participa la acțiunile noaste, iar acestea nu au fost puține. Mă bazez în continuare pe dumneavoastră, iar doamnele au  realizat echilibrul în campaniile electorale pe care le-am avut. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut și să vă rog să vă alegeți cel mai bun președinte și cum nu e altul mai bun să o alegeți pe Cătălina Culipei”, a încheiat în aplauze deputatul Ioan Balan.

Angelica Fădor, deputat PNL, singura femeie care s-a aflat pe un loc eligibil la alegerile parlamentare din decembrie 2016, a ținut să le mulțumească doamnelor prezente pentru implicarea de care au dat dovadă la respectivul scrutin și totodată a subliniat faptul că este nevoie de femei în politica românească.

„Astăzi vorbim de alegeri în OFL, vorbim de echipa care ne va reprezenta pe noi femeile liberale în următorii patru ani. Și dacă dacă astăzi vorbesc de o echipă sunt ferm convinsă că toate cele care v-ați exprimat dorința de a candida, și veți ieși câștigătoare, în cadrul echipei președintei noaste Cătălina Culipei, sunteți îndemnate în a face partidul cât mai vizibil. Sunt ferm convinsă că viitorul Partidului Național Liberal este cel pe care ni-l dorim și cel pe care îl merităm și îmi doresc ca doamnele să fie cât mai implicate în politică. Este nevoie de implicarea femeilor în politică deoarece noi suntem sensibile, pentru că noi reușim să empatizăm cu cei din jurul nostru și reușim să lucrăm cu cei care nu ne au dragi. Femeile în politică sunt o necesitate și este un drept al nostru de a fi reprezentate în PNL. Vă mulțumesc pentru prezența aici și îmi doresc ca la următoarele alegeri să fiți alese în funcția de primar, viceprimar, consilieri locali”, a declarat Angelica Fădor.

Angelica Fădor la ședința OFL unde Cătălina Culipei a fost reconfirmată în funcția de președinte

Angelica Fădor la ședința OFL unde Cătălina Culipei a fost reconfirmată în funcția de președinte

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a spus doamnelor prezente că femeile au avut un rol important de fiecare dată când a ieșit primar.

„Am venit să aduc salutul organizației municipale a PNL și să fiu alături de dumneavoastră la acest moment important. Este o zi importantă iar femeile au jucat un rol important mai ales în campania electorală. Dacă am ajuns la patru mandate de primar, un rol important l-au jucat și femeile. Îmi fac mea culpa pentru că poate nu întotdeauna le-am răsplătit pentru efortul făcut, dar un lucru am făcut: totdeauna le pup când mă întâlnesc cu ele. Mi-aș dori ca să fie cât mai multe doamne împrejurul nostru pentru că doamnele sunt mai serioase, sunt punctuale și sunt mai puțin orgolioase când sunt și domni în jurul lor.

Organizația de femei din Suceava este puternică, așa cum este și organizația județeană Suceava a PNL și va avea un rol important la nivel național. Eu spun că PNL are steaua lui, și o dată la doi ani se răstoarnă căruța, iar mai devreme s-au mai târziu vom avea posibilitatea să ne punem în aplicare promisiunile și programul nostru politic. Acum avem această bătălie surdă cu PSD, dar trebuie să fim pregătiţi, împreună, cu proiecte viabile, pentru a fi o alternativă viabilă la nivel naţional”, a afirmat Lungu.

Deputatul PNL, Dumitru Mihalescul, a felicitat buna organizarea a alegerilor din cadrul OFL și a cerut celor prezenți să se apuce de promovarea partidului pentru a oferi o speranță pe viitor românilor.

Văzând atât de multe tinere doamne în sală, speranța mea este că vom schimba România, pentru că țara noastră are nevoie la guvernare de altceva. Trebuie să ne apucăm de treabă fiindcă dacă lăsăm lucrurile să evolueze așa va fi un dezastru”,  a precizat Mihalescul.

Dumitru Mihalescul la ședința OFL unde Cătălina Culipei a fost reconfirmată în funcția de președinte

Dumitru Mihalescul la ședința OFL unde Cătălina Culipei a fost reconfirmată în funcția de președinte

Viorel Seredenciuc, vicepreședinte CJ a spus că echipa de astăzi care va fi aleasă va fi pe tiparul Cătălinei Culipei, adică doamne muncitoare și corecte.

Una dintre luptătoarele pentru promovarea femeilor la vârful politicii liberale, consilierul local Angela Zarojanu, a transmis la rându-i un mesaj de unitate și solidaritate arătând că Parlamentul are nevoie de mult mai multe femei pentru ca lucrurile să se schimbe în bine.

„Suntem aici pentru că vrem să schimbăm societatea românească și pentru că credem în principiile PNL. Trebuie să fim solidare, să sprijinim corect competiția, profesionalismul, să fim intolerante cu greșelile, să avem grijă să promovăm valorile. Cred că numai în felul acesta putem reuși pentru că altfel rămâne la stadiul de ”sunteți frumoase, deștepte, avem nevoie de voi în campania electorală dar promovăm doar una sau două dintre voi”. O femeie când intră în politică este schimbată de politică, mai multe femei care intră în politică schimbă politica”, a declarat Zarojanu.
 

Cristina Trăilă aruncă o săgeată către Gabriela Firea

 

În încheierea discursurilor politice președintele OFL PNL, Cristina Trăilă, a precizat că, dacă se dorește schimbarea în societate ar trebui luat exemplu de la organizațiile din Suceava și Cluj.

„Vă felicit pentru că ați reușit să creați aici la Suceava ceea ce noi invidiem în restul țării. Vin din București, iar de fiecare dată când plec din capitală, o spun cu tristețe acum, dar fac acest lucru cu multă plăcere pentru că acolo mai toți sunt luați cu firea (n.r Gabriela Firea primarul municipiului București). Iar dacă vrem cu adevărat să schimbăm ceva trebuie să luăm exemplul unor organizații puternice: Suceava, Cluj, Alba. Nu e suficient să ai doar câteva județe performante pentru a câștiga alegerile în 2019 și 2020.

Cristina Trăilă la ședința OFL unde Cătălina Culipei a fost reconfirmată în funcția de președinte

Cristina Trăilă la ședința OFL unde Cătălina Culipei a fost reconfirmată în funcția de președinte

În 2012, fix în această sală, aveam prima ședință a OFL PNL. Acum trei ani de zile aveam în BPN 40% femei și șapte organizații județene conduse de femei. Niciun partid nu a avut asemenea performanțe. Bărbați sunt minoritari și vor rămâne minoritari iar aceste lucruri trebuie corectate și în politică. Nu e simplu, deoarece în Senat comisia de egalitate de șanse e formată din bărbați. Femeile în politică au reușit prin determinare, muncă și experiența din familie. Noi suntem cele care facem cel mai mare bine acestei societăți, deoarece de la noi pleacă viitorul acestei țări”, a declarat Cristina Trăilă.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.