Votul de astăzi vine după o săptămână fierbinte pe scena politică. Cu surprize majore, acuzaţii de fraudă, renumărare de voturi în toată ţara şi posibilitatea reală a anulării primului tur a alegerilor prezidenţiale. E tensiune printre politicieni şi indignare printre alegători, notează observatornews.ro.

Avem emoţii pentru ziua de astăzi? Pentru ce am putea afla după ora 21?

Ştefan Popescu, politolog: Avem emoţii ceva mai puţine văzând mobilizarea extraordinară a românilor. Istoria ne-a arătat în foarte multe situaţii că în cele mai grele clipe, poporul român şi-a exprimat această trăsătură, echilibrul, un caracter neorientat către excese şi această mobilizare ne arată că românii înţeleg mizele acesui vot, cu adevărat cele mai importante din ultimii 35 de ani.

Înţeleg contextul în care se desfăşoară aceste alegeri, cu un război aproape de frontiere, sub o stare de şoc pentru că rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale nu poate fi disociat. Este clar că românii îşi doresc o schimbare, îşi doresc o altfel de politică, nepunând în pericol ceea ce s-a obţinut cu foarte multă sudoare, greutate, sacrificii – integrarea în UE şi NATO – ceea ce am aşteptat din 1945 încoace, să fim parte a lumii occidentale.

Ce exprimă această mobilizare? 

Ştefan Popescu, politolog: Cred că are loc sub acest şoc extraordinar pe care l-am trăit. Trebuie s-o spunem, nu eram pregătiţi, nimeni nu era pregătit, nici sociologii, nici experţii. Românii nu au arătat tot timpul, de o manieră puternică, o anumită dezaprobare faţă de felul în care s-a făcut politică, o anumită decuplare faţă de îngrijorările oamenilor. Dar în acelaşi timp, românii sunt oameni responsabili, îşi dau seama de faptul că trebuie să ne menţinem în anumiţi parametrii, în familia europeană, occidentală. O asemenea mobilizare nu am mai văzut de la alegerile din 1990 încoace, potrivit psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.