La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului se vor mai semnala și în regiunile estice, sudice și sud-vestice, amplificând senzația de rece.

În sudul și centrul țării, îndeosebi în zonele deluroase, trecător, vor fi precipitații mixte.

Vineri dimineața, temperaturile minime vor fi preponderent negative cu precădere în jumătatea de nord a țării, precum și în zonele deluroase din restul teritoriului.