Reprezentanţii partidelor politice din Consiliul Local Suceava vor trebui să decidă, săptămâna aceasta, viitorul serviciului de transport și distribuție a energiei termice care alimentează 22.000 locuințe.

„De săptămâna aceasta demarăm procedurile de preluare a serviciului de termoficare la Primăria Suceava. Voi avea discuţii pe această temă pe grupuri de consilieri, ca urmare a scrisorii imperative a administratorilor judiciari ai Termica, care spun că nu mai pot face acest serviciu. Trebuie să decidem sub ce formă facem această preluare şi cum să stabilim un nou operator de transport şi distribuţie”, a declarat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.

Preluarea serviciului trebuie făcută inclusiv cu cei aproximativ 240 de angajaţi de pe termoficare.

Anul viitor, serviciul de transport și distribuție a energiei termice va fi scos la licitație.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.