Nu cunosc om flămând care să fie sănătos sau fericit! Din acest motiv trebuie să-i acordăm o atenţie deosebită. Dacă îi oferim organismului nostru alimentele de care are nevoie, şi el ne va oferi o stare de bine generală, manifestată cel mai adesea printr-o sănătate de fier. Vă mărturisesc că nu sunt adeptul dietelor decât în contextul în care o dietă urmăreşte să echilibreze un deficit nutriţional cauzat de o alimentaţie haotică sau extremă (mă refer aici la persoanele ce şi-au axat obiceiurile alimentare pe consumarea în exces a cărnurilor, eliminând din alimentaţia lor fructele, legumele, laptele şi oule, sau la cei care au optat pentru consumul excesiv de fructe şi legume, eliminând din alimentaţia lor carnea, ş.a.m.d.).
Secretul unui stomac sănătos constă în respectarea legii echilibrului. Organismul nostru are nevoie, într-un anumit procent, de absolut toate substanţele nutritive ce se regăsesc în produsele comestibile. Dacă nu ar avea nevoie, atunci respectivele produse nu ar mai fi comestibile, ci otrăvitoare, organismul uman acţionând în consecinţă. De asemenea, tot organismul nostru ştie în ce măsură are nevoie de un anumit aliment, acceptându-l în alimentaţie atâta timp cât are nevoie de el, iar dacă exagerăm cu consumul acestuia va avea o reacţie alergică la el şi va găsi diverse forme de a-l respinge, acesta fiind un semn clar că trebuie să renunţăm la consumul respectivului aliment o perioadă de timp. Cu alte cuvinte, trebuie să învăţăm să ne ascultăm organismul atunci când mâncăm şi putem fi siguri că ne va furniza cel mai complet şi mai sănătos meniu zilnic, făcut în deplină concordanţă cu nevoile noastre nutritive.
Consider că organismul nostru este cel mai în măsură doctor care ne poate spune ce avem voie să consumăm şi ce nu. Cum îl putem asculta? Simplu! Vedem ce pofte are! Atunci când ne este poftă de ceva, e semn clar că organismul nostru are nevoie de substanţele nutritive ce se regăsesc în mâncarea sau alimentul respectiv. Prin urmare îl putem consuma cu măsură, indiferent de ce spune doctorul. Atenţie la importanţa cuvântului „măsură”!!! Acesta implică responsabilitate din partea noastră, în sensul că trebuie să mâncăm doar atât cât este nevoie pentru a ne potoli pofta, fără să facem exces. Excesele ne fac rău, indiferent de natura lor! De exemplu, să spunem că medicul ne-a interzis cu desăvârşire să mâncăm carne de porc (vedea-l-aş pe medicul care nu consumă!!!). Noi, ca nişte pacienţi cuminţi şi responsabili (şi aşa ceva aş vrea să văd!!!) îl ascultăm ceva timp, însă, în ciuda gustului incredibil pe care îl poate avea ciorba de varză şi restul plantelor fierte sau crude, simţim totuşi la un moment dat nevoia crâncenă de a gusta nişte friptură de porc. Ce facem? Dacă refuzăm nevoia organismului, manifestată prin pofta respectivă, tot ne vom simţi rău. Dacă nu ar avea nevoie de nutrienţii care se găsesc în carnea de porc, organismul nu ne-ar cere să consumăm aşa ceva. Prin urmare, încurajez pe oricine se află în asemenea situaţii, să consume puţină friptură, dar nu multă. Dacă exagerează, mai cu seamă în condiţiile în care nu a consumat de multă vreme un asemenea aliment, şansele de a-i face rău sunt de destul de ridicate. Aşadar, trebuie să consume doar cât trebuie, iar acest cât trebuie se traduce prin consum moderat, iar consumul moderat trebuie să guverneze întreaga noastră alimentaţie. Deci, nu trebuie să renunţăm la mâncărurile care ne plac, trebuie doar să le consumăm moderat, iar atunci când simţim nevoia de a consuma un anumit fruct, să-l consumăm, dacă ne este pofta de o anumită legumă, trebuie să găsim o cale de a o introduce în alimentaţie şi aşa mai departe. Repet: dacă organismul nostru nu ar avea nevoie de alimentul respectiv, nu ne-ar da voie şi nu ne-ar cere să-l consumăm. Atunci când organismul refuză un anumit aliment, e semn clar că ne dăunează şi trebuie să renunţăm la dânsul.
Lasa un raspuns