Alina Horeanu a fost eliberată din închisoare. Studenta criminală a fost pusă în libertate de judecătorii din Gherla. Ea fusese condamnată la închisoare 20 de ani, în 2007, după ce a omorât un om de afaceri.
Alina Mihaela Horeanu și-a schimbat numele, iar în prezent are 34 de ani. Acum se numește Roșca, s-a întors acasă, în Suceava, după ce magistrații Judecătoriei Gherla au admis propunerea de eliberare condiționată. „Instanța admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Gherla și, în consecință, dispune liberarea condiționată a persoanei private de libertate Roșca Mihaela Alina (fostă Horeanu, fostă Stoian), condamnată la pedeapsa de 20 de ani de închisoare prin sentința penală din 2013 a Judecătoriei Iași”, au precizat judecătorii din Gherla, potrivit BZI.
Alina Horeanu a ieșit din închisoare! Cum arată studenta criminală de la Timișoara
A fost eliberată condiționat pentru că a avut, pe durata detenției, un comportament exemplar. ”S-a achitat de sarcinile primite, a avut o comportare regulamentară și a dat dovezi de îndreptare”, este scris în raport. „Pentru rezultate bune, aceasta a fost recompensată de 59 de ori. Față de personalul din penitenciar și față de colegi a manifestat respect. Din textul de lege reiese că pentru a fi liberat condiționat, persoana privată de libertate trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiții (executarea fracțiunii de pedeapsă, stăruința în muncă și dovezi de îndreptare)”, se mai arată în decizia judecătorilor.
Actuala Alina Roșca și-a schimbat înfățișarea. Are un nou look și este pregătită să înceapă o viață nouă. După ce s-a întors acasă, în Suceava, femeia în vârstă de 34 de ani a început să posteze tot mai multe poze pe rețelele de socializare. Ea apare în fața prietenilor ei virtuali ipostaze foarte atrăgătoare.
Sursa: Cancan.ro
Lasa un raspuns