Noul an înseamnă şi calcule noi pentru părinţi, în special pentru cei care aşteaptă cu nerăbdare alocaţia pe care o au de încasat de la stat pentru cei mici.

Autorităţile au anunţat deja că alocaţiile pentru copii ar urma să crească cu rata inflaţiei. Asta ar însemna ca alocaţiile să fie majorate, eventual din februarie, cu circa 5 procente.

Deocamdată, pe ianuarie s-au încasat aproximativ aceiaşi bani ca şi pe luna decembrie. Vorbim aici despre suma de 600 de lei pentru fiecare copil cu vârsta de până în 2 ani sau despre suma de 243 de lei pentru fiecare copil cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani.

De asemenea, trebuie precizat că se acordă o alocaţie de 600 de lei pe lună pentru fiecare copil cu handicap, indiferent de vârsta acestuia. 

Toate aceste sume ar urma să fie majorate, în viitorul apropiat, cu cel puţin 5 procente. Majorarea ar însemna în jur de 12 lei în plus pentru copiii care au între 2 şi 18 ani şi în jur de 30 de lei în plus pentru copiii care au până în 2 ani sau pentru copiii cu handicap.

Acte necesare la dosarul de alocaţie pentru nou-născut în 2023

Cei care au devenit de curând părinţi trebuie să ştie că au nevoie de anumite documente pentru a ajunge să încaseze alocaţia de la stat. Vorbim aici despre o cerere pentru acordarea alocaţiei de stat pentru copii semnată de catre reprezentantul legal al copilului, despre documente justificative, cum ar fi copia certificatului de naştere al copilului şi al actului de identitate al reprezentantului legal, dar şi despre ataşarea unui extras de cont al reprezentantului legal, în cazul în care acesta solicită ca plata alocaţiei să se facă într-un cont bancar.

Părinţii au la dispoziţie maxim un an de la naşterea copilului pentru a depune documentele necesare pentru solicitarea alocaţiei, iar plata alocaţiei se poate face şi retroactiv, însă nu pentru o perioadă mai mare de 12 luni.

Documentele necesare pentru solicitarea alocaţiei trebuie depuse la primăria pe a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau reşedinţa, după caz, reprezentanţii legali ai copiilor, scrie observatornews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.