La Suceava, a avut loc miercuri, 19 octombrie, o întâlnire de mare calibru. Ambasadorul Chinei în România a participat la înființarea a două filiale privind Camera de Comerț Româno-Chineze și Casa Româno-Chineză. Totodată, demnitarul chinez și-a exprimat speranța în dezvoltarea relațiilor comerciale între județul Suceava și China.

„Deschiderea Casei Româno-Chineze, filiala Suceava, este un mare eveniment și pentru noi, pentru Ambasada Chinei, și pentru dumneavoastră. Aceasta însemnă că noi avem o nouă platformă de colaborare și cooperare între județul Suceava și China. Foarte important în colaborarea bilaterală dintre cele două țări este schimbul interuman. Înființarea Casei Româno-Chineze este un alt lucru foarte important pentru promovarea schimbului interuman și promovarea schimbului comercial. Sunt convins, după înființarea Casei Româno-Chineze, filiala Suceava, aceasta va depune eforturi pentru promovarea relațiilor comerciale dintre China și județul Suceava”, a declarat Xu Feihong, ambasadorul Chinei la București.

La întâlnire au fost prezenți din partea județului Suceava prefectul Constantin Harasim, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu și președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Constantin Troașe.

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a vorbit despre mediul economic din județ și despre oportunitățile de investiții.

„Din punct de vedere al mediului de afaceri, județul nostru are peste 30.000 de firme care lucrează și sunt înregistrate la Registrul Comerțului la sfârșitul anului trecut. Ramuri de bază: industria lemnului, având mai mult de jumătate din suprafață păduri, evident că, în domeniul prelucrării lemnului avem o tradiție, școală și avem industrie puternică. Industria alimentară – județul Suceava a fost un județ campion la produsele alimentare de bază, carne și lapte. Și asta datorită, pe de o parte, suprafețelor mari de teren care se pretează la creșterea animalelor și a tradițiilor. Familiile, aici, sunt obișnuite, e o tradiție din generație în generație în acveastă industrie. (…) Aici, sunt oportunități de investiții, sunt oportunități de vizitare și dumneavoastră creând aceste structuri de colaborare economice: Casa Româno-Chineză și Camera de Comerț Româno-Chineză, vor fi cei mai buni ambasadori ai Chinei alături de dumneavoastră sau prin intermediul dumneavoastră pentru întărirea relațiilor”, a declarat Gheorghe Fluture.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a declarat că a luat la cunoștință cu mare plăcere de înființarea Casei Româno-Chineze.

„Municipiul Suceava este capitala județului, este poarta de intrare în Bucovina, un oraș cu o populație de 115.000 de locuitori. Orașul Suceava este într-o perioadă de refacere și modernizare după perioada comunistă. În ultimii 10 ani s-au realizat investiții de peste 300 de milioane de euro, din care jumătate din fonduri europene. Suceava a făcut pași importanți în reabilitarea infrastructurii subterane și supraterane și sigur, ne interesează să dezvoltăm parteneriate cu dumneavoastră, să creem locuri de muncă aici, la Suceava, orașul nostru având foarte multă forță de muncă bine calificată, care este dispusă oricând să lucreze în diverse societăți. Sper ca, în urmă discuțiilor pe care le vom avea în următoarele zile, să putem găsi oportunități pentru a crea reale parteneriate între municipiul Suceava și  reprezentanții părții chineze a oamenilor de afaceri”, a spus Ion Lungu.

Constantin Harasim, prefectul județului Suceava, consideră că acesta este un moment deosebit pentru județul nostru, având în vedere că turiștii din China preferă să viziteze alte zone ale țării noastre.

„Cred că de astăzi și am convingerea că se vor îndrepta privirile spre ținutul nostru, însăși prezența dumneavoastră la noi, întărește ideea că vom coopera și pe zona economică și pe cea turistică și ne manifestăm toată disponibilitatea. Ca prefect, doresc să avem o legislație favorabilă investițiilor, mai ales, în zona Moldovei unde avem și resurse, dar și forță de muncă disponibilă. În final, vă mulțumesc din suflet pentru acțiunea dumneavoastră și pentru faptul că sunteți aici, la noi, în Bucovina și ne dorim ca, împreună, să facem pași pozitivi, pași de succes”, a declarat Constantin Harasim.

La eveniment a luat cuvântul și rectorul Universității Suceava, Valentin Popa.

„Avem o cooperare în creștere, de mai mulți ani, din ce în ce mai intensificată și sunt sigur că acest lucru se datorează și dorinței noastre de cooperare dar și organizării extraordinare din China a unui plan de deschidere spre Europa, care prevede și alocă resurse financiare importante, atât în mediul de afaceri cât și în educație. Puțină lume știe că în China o astfel de organizare este minuțioasă, de exemplu, pentru întreaga Românie o singură Universitate este abilitată și însărcinată cu aceste relații, este vorba de Universitatea de Științe și Tehnologie din China. Încă de acum doi ani am avut primele întâlniri cu reprezentanții  și conducerea acestei universități, dar și cu conducerea pe direcția de învățământ a regiunii. În cadrul universității noastre, deschiderea către învățământul dual și cooperarea cu China a început intens în urmă cu aproximativ 3 ani când primul rector de limba chineză a început să lucreze în universitatea noastră”, a spus acesta.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.