De la investirea lui Vasile Rîmbu la conducerea Spitalului Județean a trecut peste un deceniu, perioadă de timp în care, atât managerul, cât și unitatea spitalicească, au suferit un lung,  frumos, dar și substanțial proces de maturizare.

Cu investiții permanente în infrastructură, cu aparatură de ultimă generație, cu noi cadre recrutate, Spitalul Județean de Urgență Suceava a ajuns una dintre emblemele județului, fiind considerat inima Bucovinei.

Ajuns unul dintre cele mai moderne spitale din țară, în semn de apreciere pentru importanta activitate de asistenţă medicală, precum şi pentru rezultatele obţinute în perfecţionarea actului medical, Spitalul Judeţean Suceava a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, distincție acordată chiar de către președintele României.

Deși construcţia nu este nouă, ba dimpotrivă, unele pavilioane datând încă din anul 1893, unitatea medicală s-a transformat semnificativ, astfel că este de nerecunoscut şi poate să concureze, oricând, cu spitale noi sau private din ţară sau din străinătate.

În ultimii zece ani, în spital s-au investit peste 250 de milioane de lei noi, investiţiile fiind făcute din banii chivernisiți, cu greu, de managerul unității sucevene, atât din surse proprii, cât și prin atragerea fondurilor de la Ministerul Sănătăţii, Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Suceava, precum și prin intermediul unor programe europene destinate serviciilor medicale, și nu numai.

Ambulatoriul nou, un fel de policlinică a Spitalului Județean

Degeaba se chinuie managerul Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu, să aibă unul dintre cele mai moderne și utile ambulatorii integrate din țară, dacă medici-jivine care încă lucrează în prezent în această instituție, plictisiți de meseria pentru care au făcut un legământ, moștenesc apucăturile generației de bolșevici care, cu greu s-au dat deoparte de la frâiele secțiilor de specialitate din unitatea medicală județeană.

Cu o investiție de circa 40 milioane de lei, Ambulatoriul integrat al S.J.U. Suceava va fi o clădire cu demisol, parter și patru etaje,  însumând peste 4.000 de mp de construcții,  iar în proximitatea acesteia urmează a fi amenajată și o parcare de 50 de locuri, cu spații verzi și împrejmuire nouă. În prezent, finanțarea este derulată prin POR 2014-2020, iar implicarea directă a managerului Vasile Rîmbu în acest proiect care și-a inaugurat lucrările acum mai puțin de 1 an de zile, respectiv în noiembrie 2018, va face ca această subunitate să devină dotată și funcțională în această toamnă.

În actualul Ambulatoriu, cu spații mici și insuficiente, se prezintă, zilnic, circa 500 de persoane, ceea ce înseamnă un număr estimat de 200.000 de persoane anual, astfel că managerul dorește decongestionarea vechiului spațiu, prin mutarea a 90% din ambulatoriu în noua clădire, luând în calcul și acordarea, de către medici, după orele de program, a consultațiilor contra-cost pentru persoanele interesate.

În acest fel, prin servicii de tip policlinică privată, veniturile încasate vor fi surse proprii ale Spitalului Județean, resursele financiare obținute fiind atât de necesare continuării proiectelor de modernizare, dar și stimulării și atragerii de personal medical ultra-specializat.

Amintim că, pe perioada zilei, începând cu ora 08:00 și Ambulatoriul actual acordă asistență medicală gratuită.

Ambulatoriul spitalului, folosit de unii medici ca piață de recrutare a pacienților pentru clinicile, laboratoarele și cabinetele lor private

Vasile Rîmbu a dus salariile medicilor suceveni la maximul prevăzut de legislație, astfel că, unii medici încasează sume considerabile ce ating și plafonul de 5.000 de euro pe lună, în condițiile în care în mediul privat, un salariat, cu studii superioare, trăiește o lună întreagă cu 1.500 lei net.

Cu dotări și condiții de lucru europene, cu un nivel salarial peste multe alte state europene, ne întrebăm ce le mai trebuie medicilor suceveni pentru a respecta legislația și obligațiile ce le revin conform statutului lor profesional? Dar drepturile pacienților, de ce nu le respectă nimeni?

Ce-i mai împiedică să ne respecte protecția datelor cu caracter personal, intimitatea actului medical, să ne acorde importanța și respectul cuvenit și să se aplece serios și dezinteresat pecuniar asupra problemelor noastre de sănătate?

De ce trebuie ca unii pacienți să suporte hărțuirile și avansurile libidinoase ale unor medici hormonați? De ce trebuie să fim întâmpinați la ușa cabinetelor de asistente morocănoase ori prea țâfnoase și medici mârlani ori bădărani, în loc de a avea parte de un zâmbet normal pe buze și de cea mai bună îngrijire medicală?

De ce suntem plimbați nejustificat între compartimentele spitalului și repeziți de niște frustrați care nu și-au făcut norma zilnică de ciubuc?

De ce suntem dirijați să mai facem consultații post-intervenții, investigații suplimentare nerelevante ori să achiziționăm alte servicii medicale contra cost, la anumite clinici și laboratoare private, în condițiile în care acestea sunt decontate sau acoperite gratuit prin sistemul de sănătate publică?

La aceste prime 5 întrebări simple, minimale, de bun simț, așteptăm opinia și soluțiile aceluiași manager destoinic, Vasile Rîmbu.

Studiu de caz: Radu Ion Timofeiov, medic ortoped SJU Suceava

Moștenitorul clanului Timofeiov, bugetofagul Radu Ion Timofeiov, medic primar în ortopedie-traumatologie, o fostă speranță a sistemului medical sucevean, a ajuns, la maturitatea profesională (cea fizică încă nu a atins-o, deși vrea să lase această impresie, cu sportivitate!) un plimbător de „specialitate”  între Spitalul Județean Suceava, cabinetul individual, o clinică privată și câteva laboratoare de radiologie cu care are unele colaborări interesate și interesante.

Sexperimentat și stagiat, se zice că și prin țări străine, nemulțumit de importanța acordată pe plan local de breasla din care face parte, a ajuns destul de repede un farsor în ale medicinei umane. Probabil, actul medical zootehnic încă îl stăpânește.

Chipeș, dar groaznic să i te încredințezi pe masa de consult sau de operație, această fostă mică huidumă a ortopediei sucevene, începe să dea rateuri, atât în plan personal, dar, din ce în ce mai dese, în plan profesional.

Despre cum călărește ori apucă coarnele nu ne interesează prea mult, dar, ca jurnaliști, ne interesează resursele folosite și modul cum le obține, mai ales dacă sunt din activități prestate în interes public, indiferent dacă sunt obținute de la stat sau CMI, prin ascunderea în spatele unei simple funcții contractuale de medic pentru a nu încălca proasta legislație, încă, privind incompatibilitatea și conflictul de interese din sistemul sanitar.

Îi amintim însă că, reglementările Noului Cod Penal, promovat de refugiații din bolșevism care s-au aburcat voios pe doctrina liberală (ei na, tradiție și de clan!) sunt aplicabile întocmai, și de îndată, dacă își continuă activitatea cu apucături neortodoxe ce-i pot modifica, nejustificat, și un eventual cuantum al pensiei alimentare ori al celei de drept, la împlinirea vârstei și stagiului de cotizare.

În această expunere publică, modestă e drept doar în ce vă privește (nu și pentru managerul Vasile Rîmbu!) vom publica doar 2 moduri prin care domnul doctor humanoid de oase, uscățiv profesional în ultima perioadă, face trimiteri din Ambulatoriul Spitalului Județean către Centrul Medical Biotest, deținut de un colos autentic bucovinean, abonat și conectat de vreo două decenii la țeava banului public și care are o recunoștință deosebită față de medicii ce-i mai suplinesc cifra de afaceri cu niscai bani nepublici.

Cum e posibil să vă scrieți inițiala numelui pe brațul pacientului, iar această hieroglifă  ce conține elemente logografice să fie biletul de trimitere pentru un serviciu medical? 

Cum e posibil să solicitați scoaterea aparatului gipsat unui pacient asupra căruia s-a intervenit de către un coleg de-al dumneavoastră și montat cu o zi înainte în Unitatea de Primiri Urgențe, pentru reevaluare, deoarece nu știți ce-i acolo și nu-i puteți acorda concediul medical, în condițiile în care puteți consulta fișa întocmită la UPU sau mențiunile acestuia?

Cum puteți trimite pacientul, greu transportabil, la o clinică privată dedicată pentru efectuarea altor două radiografii, contra-cost, în condițiile în care acest pacient a fost radiat de 4 ori cu o zi înainte, iar ceea ce vi s-a solicitat dumneavoastră nu presupunea demararea unei alte investigații medicale?

 De ce sunteți interesat de detalii asupra locului de muncă și activitățile prestate de pacienții care vin în Ambulatoriu, depășindu-vă atribuțiile de serviciu? La ce oră se începe activitatea în Ambulatoriul SJU Suceava?

De ce pierdeți vremea la cafele în birou, iritându-vă singur scoarța cerebrală, dacă aveți o oarecare nevroză la pacienții din sistemul public? Ce vă permite să fiți arogant cu pacienții și să căpușați sistemul sanitar? 

Mai jos, un alt exemplu de trimitere al aceluiași medic ce se consideră, singur, prea profesionist și neapreciat la adevărata sa valoare.

În pofida celor expuse, sucevenii își pun speranțele în întreg colectivul secției de Ortopedie-Traumatologie a SJU Suceava, secție cu o încărcătură deosebită, cu solicitări psihice excesive, și apreciază înalta ținută morală și profesională a unor medici din colectivul condus de șeful de secție Răzvan Bandac.

De aceea, redacția va prezenta, de fiecare dată, sesizările sucevenilor, pentru că doar așa vom putea demasca mizeria din SJU Suceava, mizerie pe care Vasile Rîmbu nu o poate înlătura singur! Totodată, sucevenii trebuie să știe că Rîmbu va fi cel vinovat, dacă astfel de cazuri se vor repeta!

 

8 Responses

  1. Maria

    E o diferență uriașă între senior și junior. Tatăl, cardiologul, era un elegant, avea darul științei medicale. Cand intrai la el in cabinet, chiar si după pensionare, la Policlinică, prima dată te aseza jos să te liniștești și iti vorbea blând. Abia după ce te asculta calm îți lua tensiunea și celelalte. Diferențe, diferențe uriașe între cei doi. Si te aștepți ca juniorul, fiind crescut într-un asemenea mediu prielnic, să fie speranță noastră… Poate a fost o scăpare!

    Răspunde
  2. Piersic

    Interese interese. La ce salarii au nu stiu cum nu le e rusine. Tot așteptă. Nu mai cer pe față ca înainte dar te muștruluiesc până te fac pe tine sa le dai. Afară nu-i bagă nimeni în seamă. Râmbule dă-i afară pe toți, adu tineret. Scoate elefanți la plimbare

    Răspunde
  3. Anonimos

    Nu se poate asa ceva! Managerul se laudă toată ziua cu profesioniștii aduși de el. Vine o vreme și pentru tine…

    Răspunde
  4. Stan pațitul

    Cea mai mare corupție e în sistemul medical și cel silvic. Doctorii de oameni si de copaci sunt cei mai corupții! Alo DNA, unde pzd măsii sunteți?

    Răspunde
  5. Luiza F

    Pe față toți se dau corecți dar sunt niște netrebnici ahtiați după bani. Limbajul și țipetele din Ambulatoriu sunt de nedescris. Parca am fi niște vaci sau oi care trebuie să intrăm la tăiere. Asistentele sunt cheia si lăcata acolo. Doctorii sunt pe fugă intre serviciu și cabinetele private. Mizerabil toți.

    Răspunde
  6. Coco

    Doctor: Unde lucrați Doamnă? Dar cu ce vă ocupați? Ce servici e astă? Raspuns: De ce mă întrebați, scrie în adeverință, domnul doctor! Eu am venit pentru o problemă de sănătate, nu de serviciu? Nu e suficientă adeverința și cardul? Trebuie să răspund la un chestionar despre veniturile mele? Doctor: In 20 min se termină programul. Nu mai am timp azi, veniți mâine la aceeași oră!

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.