Miercuri, 11 decembrie, în cadrul Planului naţional de Acţiune ,,Pomul de Crăciun”, poliţiştii Postului Slatina l-au identificat pe un tânăr, de 19 ani, din localitate, în timp ce transporta cu un atelaj hipo 23 pomi de iarnă.

Poliţiştii au stabilit faptul că tânărul s-a deplasat pe marginea pădurii ,,Maghernița’’ cu scopul de a lua lemne de foc şi a găsit abandonați 23 pomi de iarnă, pe care intenționa să-i transporte la domiciliul său. Brăduţii, în valoare de circa 1.150 lei, au fost ridicaţi în vederea confiscării și predaţi Ocolului Silvic Mălini, iar tânărul a fost sancționat contravențional conform cu amendă în valoare de 1.000 lei.

Cercetările sunt continuate, urmând să se dispună procedural. „Atragem atenţia persoanelor cu preocupări infracţionale în acest domeniu, că în perioada următoare astfel de controale vor continua şi se vor intensifica, astfel încât tăierea şi comercializarea materialului lemnos, în special a brazilor de Crăciun să se desfăşoare în deplină legalitate”, se precizează în comunicatul poliţiei.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.