În perioada 01-31.12.2022, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2022, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr. 108/1999 republicată, Legii nr. 53/2003 republicată şi ale Legii nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat 245 controale, din care 197 în domeniul relaţiilor de muncă şi 48 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 89 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 168.500 lei.
- Activitatea în domeniul Relaţiilor de muncă/Muncă nedeclarată:
În urma celor 197 controale efectuate, s-au aplicat 44 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 146.500 lei. Au fost depistate 8 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care: două persoane al căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activității; o persoană depistată la muncă în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial; o persoană depistată la muncă în perioada în care are contractul individual de muncă suspendat și patru persoane depistate la muncă fără contract individual de muncă.
Pentru muncă nedeclarată, au fost sancționați 5 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 65.000 lei.
- Activitatea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
În urma celor 48 de controale efectuate s-au aplicat 45 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 22.000 lei.
În luna decembrie la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 16 evenimente.
Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor, s-a constatat faptul că, la data de 01.01.2023, figurează ca fiind înregistrate 138.242 de contracte individuale de muncă active din care: 128.250 pe durată nedeterminată și 9.992 pe durată determinată.
Lasa un raspuns