În perioada 01-31.01.2024, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2023, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr. 108/1999 republicată, Legii nr. 53/2003 republicată şi ale Legii nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

În perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat 261 controale, din care 197 în domeniul relaţiilor de muncă şi 64 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 122 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 302.500 lei.

  1. Activitatea în domeniul Relaţiilor de muncă/Muncă nedeclarată:

În urma celor 197 controale efectuate, s-au aplicat 38 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 278.000 lei. 

Au fost depistate 13 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care: 3 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activității și 10 persoane depistate la muncă fără contracte individuale de muncă.

Pentru muncă nedeclarată, au fost sancționați  6 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 240.000 lei.

  1. Activitatea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

În urma celor 64 controale efectuate, s-au aplicat 84 sancţiuni contravenţionale la 51 angajatori (80 avertismente contravenţionale şi 4 amenzi contravenţionale în valoare de 24.500 lei).

În luna ianuarie la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 20 evenimente. 

Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor, s-a constatat faptul că, la data de 01.02.2024, figurează ca fiind înregistrate 139.941 de contracte individuale de muncă active din care: 129.673 pe durată nedeterminată și 10.268 pe durată determinată.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.