În perioada 01-30.04.2023, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2023, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr. 108/1999 republicată, Legii nr. 53/2003 republicată şi ale Legii nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat 228 controale, din care 184 în domeniul relaţiilor de muncă şi 44 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 74 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 100.500 lei.
- Activitatea în domeniul Relaţiilor de muncă/Muncă nedeclarată:
În urma celor 184 controale efectuate, s-au aplicat 35 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 97.000 lei.
Au fost depistate 6 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care: 2 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu a fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activității și 4 persoane depistate la muncă fără contract individual de muncă.
Pentru muncă nedeclarată, au fost sancționați 4 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 60.000 lei.
- Activitatea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
În urma celor 44 de controale efectuate s-au aplicat 39 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 3.500 lei.
În luna aprilie la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 15 evenimente.
Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor, s-a constatat faptul că, la data de 01.05.2023, figurează ca fiind înregistrate 139.755 de contracte individuale de muncă active din care: 128.676 pe durată nedeterminată și 11.079 pe durată determinată.
Lasa un raspuns