Ocolul Silvic Dorna Candrenilor a organizat, în colaborare cu Primăria Poiana Stampei, o amplă acțiune de împădurire, la care au participat elevi, voluntari, consilieri locali și reprezentanți ai Primăriei, dar și silvicultori.

Primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, un promotor al acestor acțiuni este convins că și anul viitor acestea vor continua, întrucât tot ce s-a întâmplat anul acesta i-a încurajat pe cei prezenți. Potrivit primarului, elevii și voluntarii prezenți au înțeles că este o acțiune care va avea ecou în viitor, nu doar acum pe moment.

vilut mezdrea

Prin participarea reprezentanților Primăriei Poiana Stampei la această acțiune vrem să demonstrăm şi să tragem un semnal tuturor cetăţenilor, de aici din localitate şi nu numai, că este bine să ne dedicăm câteva ore şi unor astfel de activităţi pentru că o facem pentru noi şi pentru viitorul nostru. Ce poate să fie mai frumos decât plantarea unui arbore, să avem cât mai multe păduri, să avem mai mult aer curat, spaţiu verde, bineînţeles. Ca silvicultor nu pot decât să le mulțumesc tuturor participanților, de la viceprimar, consilieri locali, elevi și voluntari, care astăzi au plantat și fapte fapte, nu doar arbori”, a declarat primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.
Șeful Ocolului Silvic Dorna Candrenilor, Nicolaie Hurghiș, își dorește ca acțiunea organizată în colaborare cu Primăria Poiana Stampei să contribuie la doborârea recordului de împădurire de anul trecut, când, în România, au fost plantați 1 milion de puieți.

17505947_1399278070142541_874842025_n
„Plantăm pe o suprafață în afara fondului forestier, pe un teren aparținând Primăriei Poiana Stampei, în două locuri: Roșia și Borcut. Am plantat în jur de 2.000 de puieți, iar la acțiune au participat în jur de 80 de persoane: colegii mei silvicultori, elevi de la Școala de la Poiana Stampei și Liceul Tehnologic de la Dorna Candrenilor, reprezentanți ISU „Vatra Dornei”, plus localnici voluntari și consilieri locali, împreună cu domnul vice-primar. Acțiunea se suprapune peste o acțiune la nivel național, este a doua ediție a evenimentului „Plantează pentru România”. Încercăm să doborâm recordul de anul trecut prin care, la nivel național, s-au plantat un milion de puieți și totodată, încercăm să arătăm că imaginea care s-a creat în ultima perioadă despre silvicultori este un neadevărată. Ca silvicultori chiar ne dăm silința și încercăm să ne facem treabă cât mai bine”, a declarat pentru SuceavaLive, Nicolaie Hurghiș, șef la Ocolul Silvic Dorna Candrenilor.

17506409_1399278076809207_1909071705_n 17506137_1399278146809200_1406865536_n 17506089_1399277940142554_1264782244_n 17496301_1399277933475888_1633231842_n 17496219_1399278073475874_1775055365_n 17496102_1399277936809221_1113615456_n 17496102_1399277950142553_1764401777_n

Comentarii Facebook