În data de 15.11.2022, în intervalul orar 06.00 – 12.00, polițiștii Biroului Protecția Animalelor din cadrul IPJ Suceava, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bogdan Vodă Suceava – Detașamentul Gura Humorului, medici veterinari din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Suceava, reprezentanți ai Oficiului Județean de Zootehnie Suceava și polițiști locali din cadrul Poliției Locale Gura Humorului, au acţionat pe raza orașului Gura Humorului, jud. Suceava, în piața/târgul de animale, în vederea verificării  modului de respectare a legislației privind protecția animalelor, a normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor precum și a măsurilor pe linia prevenirii și combaterii pestei porcine africane de către deținătorii de animale.

În vederea controlului mijloacelor de transport în scopul identificării transporturilor ilegale de animale și produce de origine animale, au fost instituite 2 filtre rutiere, fiind verificate 23 de autovehicule și legitimate 30 de persoane.

S-a procedat la identificarea tuturor deținătorilor de animale prezenți în piața/târgul de animale în vederea verificării legalității deținerii acestora precum și a respectării legislației privind protecția animalelor și a normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor;

Cu ocazia activităților desfășurate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 17.820 lei astfel: 11 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor art. 3 lit b pct 9 din HG. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, dintre care 3 cu avertisment și 8 cu amendă în valoare totală de 11.220 lei și 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor art. 3 lit a pct 2 din HG. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, cu amendă în valoare totală de 3.600 lei.

De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor art. 3^1 lit a pct 1 din HG. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, cu amendă în valoare totală de 3.000 lei și 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice republicată, cu avertisment și aplicarea măsurii complementare a reținerii certificatului de înmatriculare a autovehiculului.

Totodată polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au procedat la informarea deținătorilor de animale cu privire la obligațiile legale pe care le au conform actelor normative în domeniu.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare în contextul dezvoltării comerțului cu animale generat de apropierea Sărbătorilor de Iarnă.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.