Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Budeanu, a informat că în luna aprilie s-au desfășurat 178 de acțiuni de control, iar în urma neconformităților constatate s-au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale constând în 5 avertismente și 15 amenzi în valoare totală de 31.200 lei.

În obiectivele din categoria nonaliment inspectorii din cadrul S.C.S.P. au efectuat 44 de controale, pentru neconformităţile constatate fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale constând în 4 avertismente și 6 amenzi, în valoare totală de  12.400 lei.

Controalele efectuate în obiectivele din categoria nonaliment au cuprins: 2 controale în unități din domeniul apă, 16 controale în unități de turism, fiind aplicată 1 amendă în valoare de 1.000 lei; 10 controale la unități din categoria mediu; 5 controale în unități sanitare, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale, constând în 4 avertismente și 5 amenzi în valoare totală de 11.400 lei și 3 controale în domeniul unităților de înfrumusețare.

Neconformităţi depistate: neinstruirea personalului calificat privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă; igienizarea incorectă a mâinilor; nerespectarea circuitelor funcţionale şi a structurii spaţial funcţionale a compartimentelor şi serviciilor; nerespectarea regimului produselor biocide; lipsa etichetelor dublu adezive în documentele medicale ale pacienților care să demonstreze trasabilitatea prin înregistrări electronice sau letrice a instrumentarului medical sterilizat; lipsa probelor din fiecare fel de mâncare servit în ultimele 48 de ore; completarea incorectă a foii de observație clinică general; completarea registrului de monitorizare temperatură al frigiderului fără a citi indicațiile  termometrului din frigider; utilizarea de ambalaje neconforme cu cerinţele impuse de normele pentru colectarea deşeurilor periculoase; păstrarea necorespunzătoare a medicamentelor termolabile.

În obiectivele din categoria aliment inspectorii din cadrul S.C.S.P. au efectuat un număr total de 134 controale, pentru neconformitățile depistate fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, din care: 1 avertisment și 9 amenzi în valoare totală de 18.800 lei.

Controalele efectuate în obiectivele din categoria aliment au cuprins:14 controale la producători și ambalatori; 4 controale la distribuitori, fiind aplicată 1 amendă în valoare de 6.000 lei; 72 controale la retaileri; 43 controale în unităţi din sectorul de servicii, fiind aplicate 8 amenzi în valoare totală de 12.800 lei și 1 avertisment, iar la producători primari care vând direct consumatorului final 1 control.

 Neconformități constatate: plasarea pe piață a produselor alimentare care nu sunt notificate Ministerului Sănătății, conform normelor în vigoare; neinstruirea personalului calificat privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă; neasigurarea controlului și înregistrării temperaturii în spații frigorifice; neefectuarea în unitatea de alimentație a operațiunilor de curățenie și dezinfecție, organizarea deficitară a procesului de producție alimentară, nerealizându-se orientarea fluxului tehnologic într-un singur sens și favorizându-se încrucișările între fazele salubre și cele insalubre.

În cursul lunii aprilie 2023 au fost rezolvate 21 de sesizări, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Activitatea de inspecţie desfăşurată de către personalul S.C.S.P. a fost completată cu efectuarea a 9 acţiuni de îndrumare şi consultanță.

Au fost efectuate și 6 acțiuni comune cu alte autorități, în vederea soluționării unor sesizări.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.