Comuna suceveană Dorna Candrenilor a primit finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru proiectul ce prevede extinderea rețelelor de apă și canalizare în satele componente. Trebuie spus că valoarea investiției se ridică la 16,5 milioane de lei, iar aceasta mai prevede și construirea a două stații de pompare și a două rezervoare de apă.
Potrivit edilului Dănuț Candrea, rețeaua de canalizare va fi extinsă în Simizi, Poiana Negri, Dorna Candrenilor, Floreni, Izvorul Alb, dar și în zonele Juncani și Pârâul Petre. În ceea ce privește rețeaua de alimentare cu apă, aceasta începe de la Piatra Dornei – pe Simizi, Poiana Negri și Dorna Candrenilor. Astfel, cu banii guvernamentali, se vor construi aproximativ 50 de kilometri de rețea de apă și circa 22 de kilometri de canalizare.
Primarul de la Dorna Candrenilor a declarat că investiția este foarte importantă pentru comunitate, mai ales că localitatea este Stațiune Turistică.
„Extinderea rețelelor de apă și canal reprezintă încă un pas important pentru comuna noastră. Acum așteptăm aprobarea celorlalte proiecte pe care le-am depus pe diferite programe europene și, de asemenea, lucrăm și la cele implementate cu fonduri proprii”, a spus primarul Dănuț Candrea.
Lasa un raspuns