Un cunoscut analist sucevean care își desfășoară de ani de zile activitatea în domeniul administrației publice a realizat o analiză mai aprofundată a cifrelor care au apărut în spațiul public și care vizează rectificarea bugetară pentru primării.
Despre județul Suceava acesta a spus că este lesne de înțeles unde înclină balanța și cum a făcut cărțile senatorul și președintele PSD Suceava, Ioan Stan.
„La o simplă privire puteți observa că sunt fruntașe, în continuare, localități precum Dumbrăveni și Rădăuți, chiar dacă altfel sunau promisiunile domnului Stan atunci când a spus tuturor că el este responsabil de zona de munte. Sunt convins că aceste promisiuni le știți și dumneavoastră, dar acum vorbim pe cifre. Comuna Coșna, de pildă, primește 5.000 de lei, adică mai puțin decât un salariu de primar. Imaginați-vă ce poate face o primărie cu acești bani: NIMIC”, a declarat analistul sucevean.
La același capitol acesta a amintit și de Breaza care a primit 5.000 de lei, de Crucea (7.000 de lei), Poiana Stampei (6.000 de lei), Dorna Arini ( 9.000 lei), Șaru Dornei (14.000 lei), Moldova Sulița (12.000 lei) și Panaci (18.000 lei).
„La polul opus se află Dumbrăveni, cu suma de 771.000 lei, Preutești cu 195.000 lei, Mălini cu 121.000 lei, Fântâna Mare cu 78.000 de lei sau Drăgușeni cu 95.000 lei, ceea ce poate fi chiar frustrant pentru ceilalți primari. Sigur că putem remarca aici și că domnul Stan și-a luat mâna de pe primarul Coman, exact cum declara în ședințele de partid, atunci când, nervos, spunea că «dacă tot iese în presă și spune că el a făcut tot în Fălticeni îl voi lăsă să facă singur să vedem ce va ieși»”, a mai spus analistul sucevean.
Dincolo de analiza cifrelor, acesta a mai declarat că perioada care urmează va fi destul de interesantă având în vedere cum arată scena politică din zilele noastre, care este una instabilă și în schimbare.
„Domnul Stan vine dintr-o perioadă în care pumnul în masă și un telefon dat puteau să schimbe multe lucruri. Astăzi, însă, primarii știu că politicienii au nevoie de ei și nu invers, iar aceste apucături nu-i mai impresionează. Mai mult decât atât, s-ar putea ca la alegerile următoare chiar primarii PSD să nu se mai implice, să nu facă o campanie agresivă, iar în acest fel scorul să scadă semnificativ”, a spus funcționarul public.
Întrebat dacă un demnitar poate înțelege nevoile unei comunități locale acesta a explicat că regula nu poate fi aplicată în cazul tuturor demnitarilor suceveni.
„Poate înțelege un deputat sau un senator care a fost primar, care a avut o funcție administrativă, însă în ceea ce îl privește pe domnul Stan vă rog să îmi permiteți să am unele rezerve. Sigur că nu îi contestă nimeni experiența politică, însă la capitolul administrație înțeleg că mai are de învățat. Aceste informații au reieșit din mai multe discuții la care am asistat”, a conchis analistul care a acceptat să își exprime o părere sub protecția anonimatului.
Lasa un raspuns