Anca Gâtlan, care a activat în cadrul Organizației Municipale PMP Suceava, atât sub conducerea lui Marian Andronache, cât și a fostei conduceri, susține că este momentul ca PMP Suceava să arate că este o organizație unde spiritul de echipă, unitatea și transparența sunt valori de căpătâi.
„Este momentul să nu mai permitem ca vechii rechini care s-au înfruptat din bugetul PMP Suceava să tragă sforile în organizația noastră prin peștișori delegați. Este momentul să le arătăm celor care au vrut să fie, vorba domului președinte Băsescu ”jupâni” peste organizație prin excluderi și amenințări, că nu se mai poate așa.
Trebuie să putem spune alegătorilor că PMP Suceava este o organizație unde spiritul de echipă, unitatea și transparența sunt valori de căpătâi. Acest lucru nu poate fi posibil decât sub coordonarea domnului viceprimar Marian Andronache, un om care a demonstrat deja că se poate prin exemplul Organizației Municipale Suceava”, a transmis Anca Gâtlan.
Aceasta este sigură că Marian Andronache va reuși să facă transfer de bune practici în ceea ce privește modul de lucru și sub coordonarea acestuia PMP Suceava va reuși să fie o echipă cu adevărat unită pentru a obține rezultate cât mai bune la viitoarele alegeri.
Lasa un raspuns