Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, va trimite astăzi Corpul de Control al ministrului la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru verificarea sistemului de depunere online a proiectelor, în condițiile în care au existat reclamații referitoare la blocarea rapidă a acestuia după deschiderea sesiunii în data de 25 mai.

Prin intermediul unei conferințe de presă, miercuri, 25 mai, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, solicita Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale luarea unor măsuri cu privire la sesiunea de depuneri de cereri de finanțare pe măsura 7.2 – Infrastructură rurală, după ce foarte mulți primari din județ i s-au plâns că AFIR a schimbat modelul de finanțare marți seara, în condițiile în care sesiunea de depunere, ce includea numeroase documente scanate, a început miercuri la ora 09:00 și s-a încheiat după o oră și jumătate.

În urma acestei sesizări referitoare la derularea sesiunilor on-line a proiectelor din data 25 mai, aferente sub-măsurii 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” — componenta rutier montan și non-montan” și sub-măsurii 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice” — componenta drumuri agricole, ministrul Agriculturii a dispus trimiterea Corpului de control al Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale la AFIR pentru anchetă.

Achim Irimescu a precizat că sesiunea de evaluare a proiectelor se suspendă până la finalizarea anchetei și clarificarea acestei situații.

În județul Suceava doar Primăria Marginea a avut un proiect selectat pentru a fi finanțat de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale,  în valoare de 1.000.000 euro, care presupune modernizarea a 6,3 km de infrastructură rutieră în comuna Marginea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.