Angajații Agenției pentru Protecția Mediului Suceava au participat,  în data de 3 mai 2022, la o acțiune de ecologizare pe malul râului Suceava, între localitățile Tișăuți și Lisaura, organizată de Primăria Comunei Ipotești în parteneriat cu școala din comună, în cadrul Campaniei Naţionale „Curăţăm România”.

La acțiune au participat și reprezentanți ai altor instituții, respectiv: Instituția Prefectului, Consiliul Județean Suceava, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor în Județul Suceava și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Suceava. Au participat aproximativ 200 persoane care au adunat circa 5000 kg deșeuri.

Cei 48 elevi, care purtau însemne pentru promovarea campaniei, au fost întâmpinați de Conducerea APM Suceava, care i-a felicitat pentru implicare și le-a vorbit despre importanța colectării selective a deșeurilor. A fost subliniat faptul că fiecare deșeu are locul lui și nu trebuie abandonat la întâmplare. Regulile de colectare a deșeurilor trebuie cunoscute și respectate de toți cetățenii de la mic la mare. Scopul campaniei este informarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la gestionarea corectă a deșeurilor pentru a nu mai avea deșeuri abandonate pe malul apelor, în păduri, parcuri, drumuri etc..

Campania „Curățăm România”, stabilită inițial pentru perioada 4 aprilie – 4 mai 2022, a fost prelungită până la data de 31.05.2022, prin decizia Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor deoarece au existat multe solicitări în acest sens.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.