Angelica Flutur, una dintre cele mai iubite interprete de muzică de populară din Bucovina, care impresionează de fiecare dată prin simplitate și autenticitate, recunoaște că spectacolele din străinătate sunt pline de dor, românii fiind dornici de a-și reauzi limba și de a se distra.

„De curând am fost invitată la un eveniment privat în Italia, unde am cântat românilor dornici de țară și de tradițiile din zona lor. M-am simțit tare bine întâlnind români adevărați din toată țara cu care am petrecut momente de neuitat. Vara aceasta urmează să merg din nou în afara țării pentru românii noștri.

Spectacolele pentru românii plecați în străinătate sunt deosebite, deoarece mulți nu au mai ajuns în România de ani buni și vin să te vadă, să-ți vadă costumul, să-ți audă graiul, sa audă cântecul, dar nu sunt prea dornici de întoarcere… cel puțin românii cu care am discutat, în schimb joacă neîntrerupt ceea ce demonstrează că din sufletul lor nu a dispărut spiritul românesc”, ne-a declarat artista.

Întrebată cum alege să se relaxeze după o perioadă încărcată de evenimente, aceasta a declarat că obișnuiește să își închidă telefonul și să dea o fugă în satul natal.

Perioada postului Sf. Apostoli „Petru și Pavel” este destul de lungă, deci numai bună de repaus pentru perioada următoare, care se anunță veselă, așa cum sunt verile mele de câțiva ani buni. Mă voi întâlni cu publicul meu drag în toată țara, la evenimente private și publice. De obicei, după fiecare perioadă aglomerată îmi place să închid telefonul și să mă odihnesc, după care dau o fuga până la Ciumârna, unde orice om și-ar încărca bateriile”, a mărturisit Angelica.

În încheiere, artista i-a îndemnat pe toți cei care doresc să afle mai multe despre activitatea sa, să îi acceseze paginile de Instagram, Facebook și YouTube, unde ea își anunță fiecare noutate.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.