Deși sunt un mare iubitor de singurătate, zi de zi interacționez cu un număr impresionant de oameni. Majoritatea sunt triști sau frustrați, uneori ambele. Această stare nepotrivită de a fi se datorează în mare parte impresiei avute despre ei înșiși. Se cred mai mult decât sunt, iar această nepotrivire dintre verbele „a crede” și „a fi” este o sursă majoră a răului în societatea actuală. Partea amuzantă a acestei stări de fapt este că există mai multi frustrați cu studii superioare decât frustrați fără studii. Partea de-a dreptul hilară este că datorită lipsei de frustrări, cei fără studii superioare au o viață mult mai bună decât cea a frustraților cu facultate, masterat sau doctorat. Asta pentru că cei fără studii știu că sunt ceea ce sunt, nimic altceva și nici nu încearcă să pară mai mult de atât. (Evident că există și excepții). De aici li se trage o măsură în toate, foarte utilă vieții de zi cu zi. Practic, nu se întind mai mult decât le este plapuma și așa reușesc să fie acoperiți pe toate planurile: familial, financiar, carieristic, etc. Au încredere în ei, știu ce vor de la viață și nu se înhamă la activități care le depășesc puterea de muncă sau înțelegere. De asta duc la capăt tot ce și-au propus. Gândirea lor este cât se poate de practică. Nu așteaptă să primească nimic de la societate, ci își găsesc singuri drumul în viață.
De cealaltă parte, cei cu studii superioare luate engros (pentru că universitățile au devenit efectiv niște depozite de diplome, comercializate la bucată sau vrac) au impresia, datorită hârtiilor primite, că sunt niște valori ale neamului, pe care societatea nu le recunoaște ca atare. De cele mai multe ori vorbim despre ratați! Niște forme fără fond create de imaginația unor miniștri ai Educației postdecembriști, care au crezut de cuviință că prostituarea mediului academic va aduce multiple beneficii statului român. A adus o laie, ca să fiu în aceeași cheie epistemică ca a domnilor respectivi. Eliminarea examenului de admitere în universități a dus la o selecție total deficitară a studenților. Universitatea nu mai este pentru elite, ci este învățământ de masă. Intră pe poarta facultăților un lot engros de studenți și tot engros, peste 3, 4 ani, ies de acolo cu diplome. După care, majoritatea absolvenților fie se angajează în vânzări, fie sunt șomeri, freelenceri, hipsteri sau tineri frumoși și liberi. Oricum, mai au de stat mult timp cu părinții până ajung să aibă casa lor, familia lor, cariera lor, viața lor. De obicei, până mor cei bătrâni. Atunci are loc declicul și încep să facă ceva potrivit realității în care se află. Până atunci sunt rebeli, anti-sistem, anti-tot ce presupune muncă sau seriozitate.
Distrugerea sistemului de învățământ a fost cea mai puternică lovitură primită de România după 1989. Până când acest sistem nu se va vindeca, țara noastră nu are cum să meargă bine. Există o criză a valorilor și a modelelor umane de-a dreptul terifiantă. Promovarea imposturii pe toate palierele vieții politice, economice, științifice, ș.a.m.d, ne-a adus în pragul colapsului. O societate fără modele reale este o societate fără repere. Dacă nu ai repere, nu știi pe ce drum e potrivit să apuci și atunci se naște haosul. Ori educația este prima care poate face diferența între haos și ordine, cu condiția să funcționeze corespunzător, nu ca un depozit de diplome engros. Niciodată marfa engros nu a fost de calitate!
Lasa un raspuns