Conform unei hotărâri din anul 1998, locatarii apartamentelor puse la dispoziție de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) în vederea închirierii, puteau achiziționa respectivele locuințe, în condițiile în care aveau cel puțin un an de închiriere neîntreruptă, achitând prețul integral al locuinței, în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare al imobilului.
Conform noii ordonanțe, adoptate miercuri, 23 iulie, chiriașii ANL pot solicita achiziționarea imobilului în care au locuit cu chirie timp de un an de zile fără întreruperi, prin achitarea unor rate lunare.
Ministerul Dezvoltării a stabilit ca pentru achiziționarea în rate a imobilului să fie achitat inițial un avans de 15% din valoarea totală a acestuia, iar dobânda să fie constituită din dobânda de referință a BNR, adunată cu alte două puncte procentuale.
Ratele vor fi achitate la deținătorii respectivului imobil, iar dobânda se va aplica la suma de plată restantă.
Decizia a fost luată cu scopul obținerii de fonduri care să permită construirea de noi imobile, iar transferul de proprietate se va realiza abia după ce suma aferentă valorii imobilului va fi achitată integral.
Lasa un raspuns