În ziua de 30 aprilie, Fundația O Nouă Viață va fi gazda doamnei Anneka Rice, inițiatoarea programului Challenge Anneka în România.

Doamna Rice a ajuns pentru prima oară în județul Suceava în anul 1990, prefectul de la vremea respectivă direcționând-o către Spitalul NPI Siret. În urma reportajului realizat de dumneaei, peste 250 de voluntari din Marea Britanie au venit la Siret, oferind sprijin fizic, medical, emoțional, material și nu numai, copiilor și tinerilor cu dizabilități din spital.

După 20 de ani, Anneka Rice se reîntoarce în Siret să se bucure de schimbările care au avut loc în viața tinerilor pe care dânsa a venit să-i ajute atunci și pe care i-a sprijinit de-a lungul timpului.

Alături de Anneka va fi doamna Monica McDaid, președintele Fundației O Nouă Viață. Pe perioada vizitei sale, Anneka Rice va avea întâlniri la Suceava cu reprezentanții autorităților județene la casa Emmanuel din cadrul Complexului terapeutic Blijdorp – O Nouă Viață Suceava, între orele 9.30 – 10.30, după care se va îndrepta spre Siret, unde va vizita Așezămintele de tip familial din cadrul Complexului O Nouă Viață, cât și blocul de garsoniere al Fundației O Nouă Viață din Siret.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.