Primăria Suceava a primit cu două zile în urmă, din partea ANRSC-ului, o recomandare prin care se cere suspendarea procesului de delegare a gestiunii până la definitivarea procesului de reorganizare a S.C. Termica S.A. Mai mult decât atât, societatea suceveană de termoficare, aflată în insolvență, a primit licență pentru transport și distribuție.

Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) a trimis la Primăria Suceava cu două zile înainte de faza a treia a procedurii, negocierea directă, o recomandare care arată că municipalitatea ar trebui să renunţe şi să lase pe cei de la Termica să asigure în continuare furnizarea apei calde şi a căldurii pe timp de iarnă.

Strategia celor de la Termica era să trimită zilnic câte o adresă fie prin conducerea societăţii, fie prin administratorii judiciari. De data aceasta, aceștia au decis să apeleze la „bunăvoința” Autorității Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC). Ce este interesant e faptul că aceeași autoritate sugera, în primăvară, ca Termica să nu fie primită în licitația privind transportul și distribuția agentului termic. Ce resorturi au dus la această schimbare este un mister, deocamdată.

Licenţa de funcţionare a Termica este expirată de un an şi o lună, dar la sfârșitul zilei de luni aceasta a primit documentul de care avea nevoie. Gavril Vîrvara și Ovidiu Doroftei s-au arătat surprinși de această nouă strategie și au primit cu reticență adresa ANRSC de stopare a procedurilor de licitaţie a termoficării Sucevei.

„Adresa ANRSC este analizată de către departamentul juridic al Primăriei Suceava și am solicitat o clarificare asupra acelei recomandări. Să ni se spună clar, tranşant, dacă nu mai avem voie să facem licitaţia, pentru că tot de la ANRSC avem adrese anterioare prin care ni se spune că Termica nu mai are voie să presteze acest serviciu, deoarece are licenţa de funcţionare expirată”, a precizat viceprimarul PNL Ovidiu Doroftei.

Termenul până la care Termica a fost autorizată să presteze serviciul de transport și distribuție a expirat pe 24 iunie 2013, dar conform legii, a mai existat un termen de 12 luni în care mai putea presta acest serviciu, după expirarea licenţei de la ANRSC.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.