Inspectorii sanitari veterinari au decis suspendarea liniei de producţie file de somon afumat în cazul a două unităţi de procesare a peştelui unde a fost depistată prezenţa bacteriei Listeria monocytogenes, iar până în prezent au fost distruse 99,77 kilograme de produse din loturile unde a fost descoperită bacteria, precizează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Rezultatele buletinelor de analize, emise începând cu data de luni, 11 februarie, au indicat prezenţa bacteriei Listeria monocytogenes în probele de produs finit „file somon afumat”, provenite de la două unităţi de procesare a peştelui.
În acest context, echipe de inspectori sanitari veterinari s-au deplasat la unităţile respective, unde, în urma controlului efectuat, a fost dispusă măsura suspendării activităţii liniei de producţie ‘file somon afumat’ şi reţinerea oficială a unei cantităţi de 134 de kg de produse. De asemenea, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 42.000 de lei.
Produse cu bacteria Listeria monocytogenes, distruse
„De la începutul acestei săptămâni, când a fost declanşată acţiunea de control, şi până la această dată, au fost retrase de la comercializare 96,77 de kg de produse din loturile unde a fost depistată prezenţa bacteriei Listeria monocytogenes, produse care au fost distruse. Acţiunile de retragere şi de rechemare ale produsului ‘file somon afumat’, provenit de la cele două unităţi de prelucrare a peştelui, sunt în derulare şi se desfăşoară sub supravegherea inspectorilor ANSVSA. Controalele ANSVSA cu această tematică, continuă”, precizează instituţia în comunicatul citat.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a dispus realizarea unor controale tematice ca urmare a unor incidente alimentare repetate din ultima perioadă, generate de prezenţa bacteriei Listeria monocytogenes în produsele de file de somon afumat.
În cadrul acestor verificări, s-au prelevat atât probe din diferite loturi din produse finite de acest tip, cât şi probe de sanitaţie din zonele de producţie şi ambalare a produsului finit procesat, probe care au fost trimise către laboratoare pentru a fi analizate.
„S-a acţionat şi pentru retragere de pe piaţă a loturilor de produse neconforme, pe baza listelor de distribuţie puse la dispoziţie de către reprezentanţii unităţilor respective”, arată sursa citată.
Ce este listerioza
Listerioza este o infecţie provocată de consumul alimentelor contaminate cu bacteria Listeria monocytogenes. Unele persoane fac o formă a bolii asemănătoare gripei, prezentând simptome precum febră, dureri musculare, greaţă şi vomă şi dureri gastrice. De regulă, boala trece de la sine, însă poate prezenta un risc crescut pentru persoanele însărcinate sau pentru cele cu un sistem imunitar slăbit.
Retailerii Auchan şi Carrefour au retras de la comercializare, în ultimele trei luni, file de somon afumat anunţând că produsul ar putea fi contaminat cu Listeria monocitogenes.
Lasa un raspuns