De la an la an, administrațiile publice locale devin din ce în ce mai ambițioase în implementarea proiectelor menite să schimbe înfățișarea comunităților și să transforme viața locuitorilor într-una cât mai apropiată de modelul european.

Este și cazul administrației publice din Moldovița, unde în anul 2019 vor fi începute mai multe proiecte de dezvoltare. Fie că investițiile sunt din fonduri europene sau guvernamentale acestea vin ca răspuns la necesitățile oamenilor.

Așa se face că prin intermediul GAL „Bucovina de Munte” localitatea Moldovița a accesat două proiecte cu o finanțare demnă de menționat: peste 150.000 de euro.

Unul dintre proiecte, în valoare de 31.000 de euro, se referă la păstrarea și valorificare tradițiilor locale, prin organizarea de festivaluri și evenimente culturale în comuna Moldovița, iar celălalt  proiect se referă la construirea unui teren de sport multifuncțional în comuna Moldovița, în zona Stadion.

„Sigur că atenția noastră se îndreaptă cel mai mult spre fondurile europene acestea reprezentând o bună metodă de a dezvolta și moderniza o comunitate. Comuna noastră se află în plină dezvoltare şi modernizare, totuşi viteza de implementare şi derulare a unui proiect, așa cum știți, nu depinde doar de noi, aici intervenind o serie de factori care fac parte din birocraţie”, au declarat reprezentanții Primăriei Moldovița.

De asemenea, un alt proiect pe fonduri europene, realizat prin Programul Operațional Regional,  prevede reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale Moldovița.

Cu bani de la Guvern, la Moldovița se va construi și un pod în zona Bolohan, în valoare de 15 miliarde de lei vechi, Primăria venind în acest proiect cu o cofinanțare de 4 miliarde.

Un alt proiect important pentru comuna Moldovița, pe care autoritățile locale l-ar vrea implementat cât mai repede, face referire la înființarea unei rețele de apă și apă uzată(canalizare), un proiect în valoare de 174 de miliarde, care a fost depus pentru a primi finanțare de la Guvern, însă a fost respins.

Alte două proiecte depuse prin Programul Național de Dezvoltare Locală, care, de asemenea, n-au primit finanțare presupuneau modernizarea a 2 km jumătate de drum la Demacușa și a 1 km de drum la Putna-Secrieș.
Autoritățile locale vor încerca să găsească alte linii de finanțare în așa fel încât până la urmă și aceste proiecte să fie realizate.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.