“Prioritatea zero va fi cartierul Iţcani în demararea acestor lucrări, în primul rând pe strazile Câmpului, Mitocelului şi Aleea Dumbrăvii. Vom demara din acest an lucrările şi sperăm ca până la vară să fie finalizate. Proiectul are două componente, reabilitare şi extindere. Extinderea va fi pe o lungime de 31 de kilometri, iar reabilitarea conductelor de distribuţie va fi pe o lungime de 25 de kilometri, se are în vedere reabilitarea şi contorizarea a 826 de branşamente, instalarea a 250 de hidranţi pe reţeaua existentă şi execuţia unei staţii de repompare pe strada Pictor Panaiteanu. Cât priveşte capitolul canalizare se vor executa lucrări pe o distanţă de 32,7 kilometri şi se vor reabilita 6 km de canalizare deja existentă. Se vor monta 5 staţii de pompare pe străzile care se află în pantă. Se va interveni pe 77 de străzi. Proiectul va fi finalizat în 18 luni, iar 12 luni este perioada de garanţie.” a declarat Ion Lungu – primarul Sucevei.
Cele două lucrări în valoare de 15 milioane de euro au fost contractate la circa 70% din valoarea proiectului.
Lasa un raspuns