Fermierii pot depune, începând din 2 decembrie 2020, cererile de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2021, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

„În perioada 2 – 15 decembrie 2020 se depun, la Centrele judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului, Cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2021, cereri avizate de către ANZ”, se precizează într-un comunicat al APIA.

Potrivit instituţiei, cererea iniţială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi însoţită de următoarele documente:

  • dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;
  • acreditarea solicitantului pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ;
  • lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, avizată de ANZ;
  • copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;
  • lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

Potrivit regulamentelor europene în vigoare, APIA demarează din data de 2 decembrie 2020 plata finală a subvențiilor agricole aferente Campaniei 2020. Plata finală reprezintă diferența dintre plățile făcute în avans și cuantumul stabilit pentru fiecare subvenție agricolă pentru anul de cerere 2020.  Conform datelor oficiale, APIA le-a achitat fermierilor români, în perioada 16 octombrie – 27 noiembrie 2020, un avans de 70% din plățile pe suprafață și sprijinul cuplat la ovine și caprine și 85% din plățile compensatorii din cadrul măsurilor de dezvoltare rurală, PNDR 2020.

 

Sursa: Legestart.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.