În perioada 20-22 octombrie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat o aplicație practică pentru studenții din cadrul programului Erasmus+ care studiază în acest semestru la Suceava.
Programul propus de organizatori a debutat cu deplasarea grupului în Rezervația geologică 12 Apostoli din Parcul Național Călimani (PNC), pe celebra poteca tematică, selectată de montaniarzi, ani la rând, printre cele mai frumoase din România, în compania inginerului Basarab Bîrlădeanu, directorul Parcului. Din grupul USV au făcut parte studenți din Spania, Turcia, Italia, Portugalia, Grecia și Franța, alături de lector univ. dr. Codruț Șerban, ranger voluntar al PNC și inițiatorul parteneriatului dintre cele două instituţii. Pe lângă ocazia inedită de a afla poveștile zonei chiar în mijlocul naturii, studenții au desfășurat activități de igienizare și educație montană sub coordonarea rangerilor PNC. Nu au lipsit nici activitățile ecvestre specifice turismului din Călimani, curajul participanților fiind răsplătit printr-un spectaculos foc de tabără organizat pentru oaspeți la Centrul de vizitare al PNC.
Aplicația practică a mai cuprins și o plimbare cu hidrobicicletele pe Lacul Colibița, cu telescaunul în Vatra Dornei, precum și o vizită la Muzeul Oului de la Vama, unde studenții au asistat la demonstrații de pictură pe ou oferite, cu mult profesionalism și căldura specific bucovineană, de gazde.
Lasa un raspuns