Deţinătorii de pădure care nu au asigurate servicii silvice prin contract au fost sancţionaţi cu avertisment, conform Legii prevenţiei, în timp ce amenzile au însumat doar 2.000 de lei.La finele lui 2017, serviciile silvice nu erau asigurate pentru 14.736 de hectare proprietate privată, reprezentând 16% din fondul forestier particular şi 3% din cel total al judeţului. 

În 2018, în judeţul Suceava au fost preluate în pază 758 de hectare de pădure deţinute de proprietari identificaţi. Mihai Găşpărel, şeful Gărzii Forestiere Suceava, a făcut public faptul că, faţă de cele 110 de hectare din anul 2017, suprafaţa preluată anul trecut este de aproape 7 ori mai mare. Inspectorul-şef sucevean a precizat, ieri, într-o conferinţă de presă, că pentru o suprafaţă de 1.428 de hectare pădure, în cazul căreia proprietarii nu mai pot fi identificaţi ori cu proprietari decedaţi dezbatere succesorală neefectuată, preluarea în pază s-a făcut în baza unor acte de constatare întocmite de ocoalele silvice. „O activitate cu impact major în gospodărirea durabilă a pădurilor este cea de asigurare a pazei pădurilor, prin ocoale silvice.

Aceasta activitate are două componente, respectiv asigurarea serviciilor silvice pentru proprietarii de pădure identificaţi, cât şi preluarea în pază a pădurilor cu deţinători neidentificaţi. Pentru deţinătorii de pădure care nu au asigurate serviciile silvice prin contract s-au trimis notificări privind această obligaţie, iar în cazurile în care deţinătorii nu s-au conformat, s-au întocmit 109 procese verbale de constatare a contravenţiei, majoritatea cu avertisment, dându-se termene de conformare şi de revenire”, explicat Mihai Găşpărel, şeful Gărzii Forestiere, menţionând că valoarea amenzilor date în 2018 s-a ridicat la 2.000 lei.

Spre comparaţie, în anul 2017 s-au aplicat 31 de asemenea de amenzi, însumând 27.500 lei. Cu 437.903 de hectare, judeţul Suceava are cea mai mare suprafaţă de fond forestier din ţară, reprezentând 6,8% din cel al ţării şi 51,2% din suprafaţa judeţului. La finele lui 2017, serviciile silvice nu erau asigurate pentru 14.736 de hectare private ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, reprezentând 16% din fondul forestier particular şi 3% din cel total al judeţului. Garda Forestieră a notificat în scris de 63 unităţi administrativ-teritoriale, pentru preluarea cu servicii silvice a suprafeţei de totale de 12.776 de hectare, cu proprietari care nu au putut fi identificaţi sau în cazul căreia nu s-a realizat dezbaterea succesorală. Conform Codului Silvic, serviciile silvice trebuie obligatoriu asigurate pentru fondul forestier privat de maximum 30 de hectare, inclusiv.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.