295 de cadre didactice sucevene vor susține miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului de definitivat. Aceștia vor susține proba scrisă pentru 40 de discipline. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, rezultatele vor fi afișate pe 31 iulie, iar depunerea contestațiilor se poate face în perioada 31 iulie – 1 august. Soluționarea contestațiilor se va face între 1 și 5 august, iar în ziua de 5 august vor fi afișate rezultatele finale. În perioada 6 – 9 august, IȘJ Suceava va transmite la Ministerul Educației Naționale tabelele nominale cu candidații admiși, iar în perioada 9 – 14 august  se va face validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului Educației Naționale. Examenul va fi susținut la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” din municipiul Suceava.

Trebuie precizat că nu mai există condiția de vechime maximă, este necesar stagiul efectiv calificat de 1 an, la data susținerii examenului.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Suceava, un candidat se poate prezenta fără taxă de 3 ori, iar pentru alte prezentări acesta trebuie să achite o taxă.

Precizăm că examenul de definitivat este cel ce dă dreptul de practică în învățământ candidaților promovați. Odată definitivatul luat, profesorii pot evolua în carieră prin gradul didactic II și gradul didactic I.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.