În ultimele zile, zeci de echipaje de poliţie au fost prezente pe drumurile publice de pe raza întregului judeţ pentru a se asigura că participanţii la trafic vor ajunge la destinaţie în condiţii de deplină siguranţă.

Astfel, în perioada 2-4 februarie 2018, Serviciul Rutier Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat o acţiune pe linia depistării şi sancţionării persoanelor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.

Au fost testaţi alcoolscopic 951 conducători auto, fiind constatate 16 infracţiuni. S-au aplicat 170 de amenzi, în valoare de 54.650 lei. Au fost reţinute 9 permise de conducere din care 7 pentru alcool și 2 pentru alte abateri. De semenea, poliţiştii au retras 9 certificate de înmatriculare.

 

Exemple:

La data de 02.02.2018  un echipaj din cadrul poliţiei Municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat  din comuna Dorna Candrenilor.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.68 mg/l alcool pur in aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

 

La data de 05.02.2018, ora 23:53, un echipaj din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți a oprit, pentru control, pe str. Calea Bucovinei din municipiul Rădăuți, autoturismul condus de un bărbat de 49 de ani din municipiul Suceava.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcootest, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

 

 

 

Pentru a nu  pune atât propria viaţă în pericol, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic, poliţiştii recomandă şoferilor să nu consume alcool atunci când urcă la volan.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.