Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, se răstește la teribiliștii care aleg să intre în apă, în ciuda interdicțiilor impuse de către salvamari.

Echipajele medicale de la punctele de prim-ajutor instalate pe plajele litoralului românesc au intervenit în peste 900 de cazuri, începând cu 15 iunie, a declarat duminică secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Același Raed Arafat a precizat că, de la începutul sezonului, au existat 26 de cazuri de înec.

El a mai spus că la nivelul MAI există discuţii privind înfiinţarea unei poliţii a plajelor, aşa cum au cerut salvamarii, pentru sancţionarea turiştilor care intră în mare fără a ţine cont de avertismente.

„Numai în acest an, până acum, au fost peste 900 de intervenţii ale celor şase puncte de prim-ajutor implementate pe plajă, pe timpul sezonului. Au început pe 15 iunie şi vor rămâne până la finalul sezonului, în jur de 15 septembrie. Sunt mai multe vieţi salvate de către echipajele respective până la sosirea echipajelor medicale care le-au preluat. Au fost 26 de înecuri în care nu s-a putut face resuscitarea. Faţă de anul trecut, este o scădere, dar vom da un raport la finalul sezonului”, a declarat Raed Arafat, într-o conferinţă de presă din Constanţa.

El i-a criticat pe cei care ignoră interdicțiile salvamarilor și se avântă în valuri.

„Ce să mai spun… Bunul simţ – să asculţi ce spune salvamarul! Când îţi spune salvamarul să nu intri în apă şi tu intri în apă, ai o problemă. E ca şi când ţi se spune să îţi pui centura şi tu nu o pui, faci accident şi te miră că eşti făcut praf, pentru că, dacă purtai centura, poate ieşeai pe picioarele tale din accident. Când salvamarul îţi spune să nu intri în apă şi tu intri, o faci pe propria răspundere. Acum, implementarea unor sancţiuni e o chestiune care se analizează”, a subliniat Raed Arafat.

În zonele unde au fost înregistrate în ultimii cinci ani cele mai multe situaţii de urgenţă au fost instalate corturi de prim-ajutor la începutul sezonului estival. Este vorba despre plajele din Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Saturn şi Techirghiol.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.