„Am primit numeroase întrebări cu privire la introducerea unor curse internaționale de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava. Îmi doresc acest lucru la fel de mult ca dumneavoastră, dar aeroportul nu se află în subordinea Primăriei, ci a Consiliului Județean. Așa cum am sprijinit proiectul de modernizare, voi sprijini și orice demersuri cu privire la introducerea unor curse internaționale către destinații din Europa unde locuiesc comunități importante de suceveni”, a scris pe Facebook, Ion Lungu.
Disputa de la distanță dintre cei doi a fost lansată de președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, în toamna anului trecut, când a solicitat printr-o adresă oficială să i se transmită care este spaţiul acordat ansamblului „Ciprian Porumbescu”
„Faptul că nu am primit răspuns de la Primărie, mă obligă să reacţionez. Şi îi solicit primarului Ion Lungu să ne spună ce face. Pentru că o variantă absolut posibilă şi firească este ca noi să mutăm ansamblul la etajele 2,3 4 din Primăria Sucevei, care este al Consiliului Judeţean. Acolo e spaţiul nostru, dat lor în administrare, reluăm discuţia retragem administrarea şi mutăm ansamblul la primărie”, spunea Nechifor Nechifor.
Batista pe țambal a fost aruncată, iar replica a venit promt de la primarul Lungu, care îl acuza pe Nechifor că transformă orice subiect în subiect de campanie electorală.
„Îmi pare rău că preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, transformă în campanie electorală orice subiect. Glumind, aş putea spune a rezolvat toate problemele de la Consiliul Judeţean, şi acum vrea la Primărie”, spunea Lungu în noiembrie 2015.
Lasa un raspuns