Deputatul PDL de Suceava, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu, a susţinut marţi, 5 noiembrie, o declaraţie politică intitulată „Lista bunului simț în sănătate”.

Potrivit deputatului PDL, mișcările greviste ale „halatelor albe” au impresionat o țară întreagă, speriindu-i pe cei în suferință, dar și pe ceilalți români, conștienți de gravitatea situației în care se află sistemul de sănătate, iar membrii corpului medical din România sunt condamnați de guvernanți, de ani de zile, la un statut profesional nedemn și lipsit de recunoașterea firească a importanței actului medical.

„Am auzit vorbe mari în ultimii ani, legate de reforma în sănătate. Vă asigur că așteptarea în sistem este foarte mare, iar sprijinul populației este total. Dincolo de lipsa de continuitate în viziunea de reformă, de măsurile haotice, deseori intempestive, luate de un ministru sau altul, de frica inoculată în oameni care se văd fără medicamente, dar mai ales fără resursele de a și le procura, dincolo de declarațiile contradictorii și de exemplele de rele practici larg mediatizate, grija guvernanților pentru sistemul de sănătate nu a produs nimic. Cel mult o birocrație infernală, în detrimental actului medical și al timpului pe care un cadru medical îl mai acordă bolnavului. Cât de mult seamănă situația din Educație cu cea din Sănătate!”, a declarat Ardeleanu.

Pe de altă parte, prof. univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu a amintit că acum câteva săptămâni a făcut un „apel cu privire la situația dramatică și la blocajul în care se află sistemul de sănătate românesc”, care a fost transmis prin vocea profesorului univ. dr. Ioan Lascăr, președintele Colegiului Medicilor din București.

În textul apelului transmis, se invocă faptul că „politicile sanitare și finanțarea nu pun în centrul lor nevoile pacienților, ci mai degrabă sunt centrate pe calcule bugetare cinice.” De asemenea, ni se atrage atenția cu privire la faptul că ne aflăm în capcana de a nu mai permite Ministerului Sănătății, prin profesioniștii din sănătate, să facă politica în domeniu, aceasta ajungând să fie  decisă exclusiv de finanțiști, specialiști în cadrul Ministerului de Finanțe, pentru care accesul la tratament se traduce doar în linii bugetare. La fel de dureroasă este și situația cadrelor medicale care părăsesc sistemul românesc pe bandă rulantă, lăsând descoperite spitalele noastre, sau cea a tinerilor profesioniști care pleacă în afara României, în căutarea unei societăți care respectă pacienții, munca și etica profesională”, a declarat Ardeleanu.

Deputata PDL și-a încheiat declarația politică precizând că sănătatea românilor nu este negociabilă.

„Cred că suntem cu toții de acord că sănătatea românilor reprezintă un obiectiv de siguranță națională, că ea nu este negociabilă, iar  accesul nostru, al fiecăruia dintre noi, la sănătate, garantat prin Constituție, trebuie asigurat de profesioniști cu un puternic sprijin instituțional, pentru concretizarea căruia trebuie să punem și noi umărul, aici, în Parlamentul României, conform prerogativelor pe care le avem”, a conchis deputatul PDL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.