Joi, 22 noiembrie 2012, de la ora 15.00, în Sala de şedinţe “Iorgu Radu” a Primăriei Fălticeni, este programată Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Fălticeni.

Cu această ocazie va fi acordat titlul de “Cetăţean de onoare” al municipiului Fălticeni părintelui arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale.

Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de Primarul municipiului Fălticeni, prof. Gheorghe Cătălin Coman.

Festivitatea de acordare a titlului de “Cetăţean de onoare” va fi oficiată în prezenţa Preacuviosului Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei.

Tot vineri  în seria evenimentelor dedicate cinstirii marilor personalităţi ale Fălticeniului, începând cu ora 11.00, Amfiteatrul “Mihail Sadoveanu” al Colegiului Naţional “Nicu Gane” va găzdui manifestarea culturală aniversară “Vasile G. Popa – Omul şi Creaţia”, prilejuită de aniversarea unui secol de la naşterea profesorului, preotului, scriitorului, folcloristului, animatorului cultural, martir al închisorilor comuniste. În cadrul acestui eveniment, primarul Gheorghe Cătălin Coman le va înmâna, post mortem, urmaşilor lui Vasile G. Popa, titlul de “Cetăţean de onoare” al municipiului Fălticeni.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.