Implementarea unui management performant al arieratelor și acordarea de facilități la plata acestora, constituie o preocupare prioritară a Administrației județene a Finanțelor Publice Suceava.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a luat măsuri pentru accelerarea recuperării arieratelor și îmbunătățirea procedurii de valorificare a bunurilor care fac obiectul executării silită, insolvabilității și răspunderii solidare. Astfel, în primul trimestru al anului 2014, au fost aprobate 532 de eșalonări la plata obligațiilor bugetare restante, valoarea acestora fiind de 40 de milioane de lei.

În total, încasările din arierate au însumat, în intervalul în care facem referire, 1,9 milioane de lei. Arieratele sunt datoriile a căror dată scadentă a fost depășită cu 90 de zile.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.