Aripi de râs

Prin multele mele peregrinări prin lume am întâlnit de câteva ori oameni fericiți și am avut surpriza să constat că de cele mai multe ori aceștia proveneau din categorii defavorizate ale populației. Filozofic se poate spune că acești oameni erau fericiți pentru că nu aflaseră că sunt nefericiți, social se poate argumenta că fericirea respectivilor era alcătuită din lucruri nesemnificative, dar sufletește apare o întrebare. Fericirea fiind o stare de fapt, ce contează motivele care te fac fericit? Ca și dragostea, fericirea nu are grade de comparație, ea există sau nu există.
O pildă ebraică ne învață că suferi dintr-un motiv numai dacă nu ai cunoștință că se poate mai rău și nu ai în minte decât diversele posibilități de mai bine de care nu ai parte.
Oamenii fericiți se recunosc cu ușurință pentru că întâmpină viața cu zâmbetul pe buze, cu optimism molipsitor și sunt foarte puțin pretențioși. Își petrec cât de mult timp pot alături de familie și prieteni renuțând cu seninătate la posibile îmbunătățiri de statut dacă acestea depind de alterarea modului lor de viață. Ei râd cu voioșie, se bucură plenar de fiecare clipă frumoasă pe care le e dat s-o trăiască. De cele mai multe ori sunt mai mult prietenii copiilor lor decât părinții lor, din dorința de a le demonstra prin fapte fericirea.
Asemenea oameni au un magnetism uluitor de care nici măcar nu-și dau seama pentru că nu-i interesează cu adevărat partea materială a lumii. Chiar dacă unii dintre ei au afaceri de succes, fac tot ce pot pentru a nu-și amesteca viața personală cu lumea de afară. Au cercuri de prieteni unde găsești numai oameni cu sufletul curat, indiferent de starea materială, oameni care știu să aprecieze frumosul din viată.
În viață poți să-l cauți pe Dumnezeu în genunchi sau înățându-te pe aripile râsului și fericirii. Oricât ar părea de ciudat, nu depinde decât de noi