Marți, 22 ianuarie a.c., în jurul orei 13.50, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, pe sensul de intrare în țară, un cetăţean ucrainean, la volanul unui microbuz marca Mercedes Benz, care transporta pe o platformă un autoturism marca BMW înmatriculat în Marea Britanie.

Potrivit ITPF Sighetu Marmației, acesta era însoţit de o persoană cu dublă cetăţenie româno-ucraineană, V.B. în vârstă de 23 de ani, care era proprietarul autoturismului aflat pe platformă.

Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra celor două autoturisme, a platformei şi persoanelor.

Astfel, a fost descoperit în spaţiul de depozitare al portierei din dreapta faţă a autoturismului BMW, un pistol marca Tiedmond XR, cu un încărcător în care se afla un cartuş fără glonţ, care nu a fost declarat organelor de control şi pentru care tânărul nu deţinea documente de provenienţă şi nici permis de port- armă.

Pistolul, care face parte din categoria armelor neletale, încărcătorul şi cartuşul fără glonţ au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar  proprietarului autoturismului i s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de contrabandă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.