Armata rusă şi-a anunţat joi retragerea din Insula Şerpilor, un punct strategic în Marea Neagră cucerit de Moscova încă din primele zile ale invaziei sale în Ucraina la 24 februarie, după mai multe săptămâni de bombardamente intense, informează AFP.
The Guardian și BBC notează că rușii spun că retragerea a fost un ”pas de bunăvoință” pentru a facilita transporturile de cereale.
„La 30 iunie, ca un pas de bunăvoință, forțele armate ale Federației Ruse au finalizat sarcinile atribuite pe insula Zmiinyi și au retras garnizoana staționată acolo. Astfel, a fost demonstrat comunității mondiale că Federația Rusă nu interferează cu eforturile ONU de a organiza un coridor umanitar pentru exportul de produse agricole de pe teritoriul Ucrainei. Această decizie nu va permite Kievului să speculeze pe tema iminentei crize alimentare, referindu-se la imposibilitatea exportului de cereale din cauza controlului total al Rusiei asupra părții de nord-vest a Mării Negre. Acum, cuvântul revine părții ucrainene, care nu a eliberat încă coasta Mării Negre din apropierea țărmurilor sale, inclusiv apele portuare. Forțele armate ale Federației Ruse continuă o operațiune militară specială în Ucraina”, se arată în comunicarea oficială a Ministerul rus al Apărării.
Kievul anunţase anterior că trupele ruse au fost forţate să-şi retragă în grabă ceea ce mai rămăsese din garnizoana lor în Insula Şerpilor, în urma unei operaţiuni încununate de succes a forţelor ucrainene. Un anunţ în acest sens fusese făcut de Comandamentul de operaţiuni Sud al forţelor de apărare ucrainene, citat de agenţia ucraineană de presă Ukrinform, transmite Agerpres.ro.
Totodată, şeful cancelariei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a declarat joi că forţele ruse s-au retras de pe Insula Şerpilor, un avanpost strategic din Marea Neagră, relatează Reuters. ‘KABOOM! Nu mai există trupe ruseşti pe Insula Şerpilor. Forţele noastre armate au făcut o treabă grozavă’, a scris Iermak pe Twitter, potrivit psnews.ro.
Lasa un raspuns