Ce presupune un dosar UNESCO pentru patrimoniul cultural imaterial?
Documentarea, cercetarea, repertorirerea purtătoarelor de competențe din zonele țării în care acest element este activ (sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Bucovina) în perioada 2020-2021;
Realizarea unui film de prezentare și a unui set de fotografii;
Redactarea unui raport științific asupra cămășii cu altiță, disponibil aici: https://patrimoniu.ro/images/imaterial/camasa-altita/camasa-altita.pdf
Alcătuirea unui complex dosar de candidatură într-un format solicitat de UNESCO;
La sfârșitul anului 2022, UNESCO va lua o decizie cu privire la acest dosar.
Ce este cămașa cu altiță?
Cămașa cu altiță este o piesă de bază a costumului popular femeiesc de sărbătoare.
Cămașa femeiască de tip carpatic este încrețită în jurul gâtului pe bentiță și cu repartiția ornamentelor potrivit tradiției: pe piept, pe altiță, de-a lungul mânecii, iar lățimile de pânză sunt încrețite în jurul gâtului;
Altița este „partea mânecii de pe umerii cămășilor femeiești (…), când e brodată cu cusături” (Dicționarul Academiei, 1907), „broderie lată, făcută cu arnici sau cu mătase pe umerii iilor” (Dicționarul explicativ al limbii române, 1958); lat. altitia provine din lat. altus-a-um, adj. = „înalt”
Cămașa cu altiță se confecționează din mai multe bucăți dreptunghiulare de pânză: una pentru piept, una pentru spate și două pentru mâneci. La cămășile vechi, altița era croită separat, fiind o bucată de pânză de cca 20 cm lungime, măsurată în funcție de lungimea mâinii femeii. Mâneca propriu-zisă se prinde de altiță prin intermediul încrețului – un registru de cusătură care are rolul de a aduce la aceeași dimensiune mâneca, cu altița, încrețind la propriu pânza mânecii. Cămașa astfel confecționată se numește „cămașă cu altiță separată și încreț funcțional”. În prezent, mâneca cămășii cu altiță este lucrată de la guler până la manșetă din aceeași bucată de pânză, altița păstrându-și locul ei, pe umăr. La final toate părțile constitutive ale cămășii se încrețesc în jurul gâtului pe un fir de ață („brezărău”), prin cusături decorative pe muchia crețurilor („creț” sau „sârb”) sau prin fixare sub o bentiță îngustă numită „guler”.
Dispunerea motivelor urmărește întotdeauna o geometrie liniară, unitar ordonată în registre orizontale și verticale. Pornind de la umăr în jos, se desfășoară o structură tripartită formată din altiță, încreț și râuri; pe piept și pe spate sunt lucrate alte două sau patru registre verticale (sau „râuri”) pentru a sublinia liniile de croi ale piesei și a flanca gura cămășii. În cadrul fiecărui segment, motivele se repetă ritmic, în registre orizontale și verticale, impunând vizual silueta femeii. Ornamentele principale sunt motivele geometrice, care sunt cele mai vechi sau/și cele florale, mai noi.
Care este rolul cămășii cu altiță?
În trecut, transmitea informații despre: priceperea și talentul femeii care lucrează, starea materială și poziția socială a purtătoarei, statutul civil și vârsta, statutul ceremonial (cămașă de mireasă, cămașă de soacră, cămașă de doliu, cămașă de deochi ș.a.);
Astăzi, are mai ales valoare estetică, identitară, culturală.
Prestigiul social şi cultural de care s-au bucurat în comunităţile tradiţionale cămășile cu altiță le asigură şi astăzi un statut special, beneficiind de o atenţie deosebită în toate mediile: familie, şcoală, învăţământ vocaţional şi universitar. În ultimele decenii, în România au fost iniţiate acţiuni de revigorare a competențelor de confecționare a cămășii cu altiță. La sate, pe lângă formele tradiţionale de confecţionare, au apărut asociaţii familiale şi ONG-uri interesate de transmiterea artei cămășii cu altiță În mediul urban s-au constituit reuniuni lucrative de tipul șezătorilor de altă dată în cadrul cărora femei de toate vârsele și profesiile, iubitoare ale costumului popular, învață să confecționeze cămașa cu altiță. Indiferent de mediul în care sunt lucrate, rural sau urban, cămășile cu altiță menţin activă memoria socială contribuind la promovarea patrimoniului cultural imaterial.
De ce un dosar UNESCO despre cămașa cu altiță și nu despre ie?
Hărțile dialectale realizate de cerceătorii care au realizat Atlasul lingvistic român pe regiuni nu consemnează decât accidental termenul „ie”, întrebarea pe baza cărora s-au făcut cercetările pe teren în anii ’60 și ’70 ai secolului trecut fiind formulată indirect: „Ce cos femeile pe partea de sus, la umăr”. Răspunsul căutat era „altița” sau „umărarul”, cu variantele regionale „fluturi”, „flori” etc. Lipsa unei întrebări privitoare la „ie” din chestionarul dialectologilor indică faptul că acest cuvânt nu are relevanță la nivel dialectal, aparține preponderant limbii literare. Cercetătorii consideră că a avut loc o uniformizare a termenilor folosiți în vorbire prin intermediul școlii, al propagandei despre costumul național, precum și prin organizarea de festivaluri.
În formularul de candidatură pentru Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Omenirii UNESCO, se completează, alături de termenul standard „cămașă cu altiță” și denumirile identificate de specialiști la nivelul comunităților locale, creatoare ale acestui element de patrimoniu, cum ar fi: ciupag (Oltenia, Muntenia, Transilvania), cu umăraș (sudul Transilvaniei), fetească (Transilvania), spăcel (Arad), cămașă zoroclie (Telorman), mânecar (Loviște, Vâlcea), cămașă răsucită (Vrancea), cămeșă cu lăncez (Neamț, Suceava).
Lasa un raspuns