Veselie și culoare, dans, muzică, oameni entuziasmați de bucuria revederii – așa ar putea fi descrisă cel mai bine cea de-a XI-a ediție a Festivalului Național al Minorităților, de la Cârlibaba.

Evenimentul s-a desfășurat pe 29 și 30 iunie și a reunit artiști ce reprezintă mai multe minorități, printre care: Grupul Folcloric „Bujorul de Munte” Cârlibaba, Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava, Grupul Folcloric al Etnicilor Ucraineni „Strunele Negostinei” Negostina, Grupul Folcloric al Etnicilor Polonezi „Solonczanca” Solonețul Nou, Grupul Folcloric al Etnicilor Maghiari „Teneres et Talpaș” Sîndomninic, Grupul Folcloric al Etnicilor Maghiari „Talpacskak”, Ansamblul de Dansuri Săsești a Forumului Germanilor din Reghin „Goldregen”, Rapsozii Văii Mureșului Superior, dar și artiștii Dan Doboș, Adriana Bucevschi, Călin Brăteanu și Taraful „Obcina”.

De asemenea, pe scenă au urcat și Taraful Florin Mucea, Angelica Flutur, Anuța Motofelea, Alexandru Brădățan, Neluțu Marocico, Oana Tomoiagă, Cornelia Tică și Vasile Voloșeniuc.

Anul acesta, alături de primarul Gabriel Danciu au fost și deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor și primarii Andrei Mazăre de la Dorna Arini și Virgil Saghin de la Vatra Moldoviței.

Edilul de la Cârlibaba le-a mulțumit tuturor pentru prezență și a urat la mulți ani tuturor celor care și-au serbat onomastica, de Sfinții Petru și Pavel.

„Pentru că ne întâlnim pentru prima oară, după alegerile din 9 iunie, într-un cadru mai larg, vreau să vă mulțumesc din suflet pentru că mi-ați dat din nou un vot, pentru a duce mai departe destinele acestei localități pentru încă patru ani. Sperăm să ne ținem de cuvânt pentru tot ceea ce ne-am propus pentru noul mandat. Ce ne-am propus în vechiul mandat s-a realizat. Este vorba de Centrul Cultural, Școala Gimnazială Cârlibaba, Dispensarul Medical. În viitorul mandat, ne gândim că valoarea totală a investițiilor va depăși 2,5 milioane de euro”, a transmis primarul comunei Cârlibaba, Gabriel  Danciu.

 

La rândul său, deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor i-a mulțumit edilului pentru invitație, subliniind că vine des în această frumoasă comună.

„Vin de foarte mulți ani la Cârlibaba, iar ceea ce pot să vă spun cu mâna pe suflet este că localitatea dumneavoastră arată tot mai bine cu fiecare an care trece. Pentru asta vreau să vă felicit pe dumneavoastră, cei care, de-a lungul timpului, ați acordat încrederea dumneavoastră omului potrivit, omului căruia îi pasă de localitatea dumneavoastră. În al doilea rând, vreau să îl felicit pe domnul primar pentru tot ceea ce a realizat de când se află la conducerea comunei”, a transmis deputatul Angelica Fădor, care a adăugat că: „Trebuie să știți că sunteți invidiați de locuitorii comunelor din jurul dumneavoastră”.

Ca de fiecare dată, în deschidere, primarul localității,  Gabriel Danciu, i-a premiat pe cei care au împlinit 50 de ani de căsătorie, printre care Ialovei Nicolae și Valentina, Proziuc Nicolae și Ștefania, Doboș Mihai și Mărioara, Șeșureac Mihai și Maria, Jecalo Mihai și Maria, Proziuc Ioan și Aurica, Stoleriu Stelian și Maria și Pleșca Vasile și Marta.

Cei prezenți s-au bucurat de spectacolele pregătite pe parcursul celor zile ale Festivalului Național al Minorităților, de la Cârlibaba.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.