Evenimentul va avea loc în perioada 16-17 iulie, pe esplanada Casei de Cultură Suceava. Startul evenimentului se va da sâmbătă, 16 iulie, de la ora 10:00 și se va termina duminică, la ora 20:00.

„Aruncă-ți grijile la coș!” este un eveniment ce face parte din cadrul proiectului „Pași către viitor!” organizat de Clubul Sportiv Phoenix Suceava, cu scopul menținerii unei stări optime de sănătate în rândul cetățenilor municipiului Suceava.

Dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale omului, „o stare de bine fizică, mintală şi socială, şi nu doar absenţa bolii sau a infirmităţii” – definită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Exerciţiile fizice şi mişcarea prezintă o importanţă deosebită şi sunt baza stării de bine ce defineşte conceptul de sănătate. De aceea, consideră organizatorii, este foarte importantă conştientizarea acestor aspecte pentru formarea unor comportamente şi atitudini sănătoase.

„După cum se ştie este mult mai uşor să previi decât să tratezi, încercarea noastră fiind aceea de a prevenii nu boala, ci stilul de viaţă necorespunzător care duce la apariţia ei. Prin formarea unei noi viziuni asupra sportului şi a aspectelor exclusiv pozitive pe care le implică, încercăm asigurarea unei profilaxii primordiale, atât de puţin exploatată şi totuşi de o importanţă majoră în menţinerea stării de sănătate a populaţiei”, au declarat organizatorii.

afis baschet

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.